Dorin Toma, pas important în carieră. A semnat în Liga 1!

0
6325

Dorin Toma, tehnicianul cu cele mai notabile rezultate în fotbalul băimărean în ultimii 20 de ani, a făcut un pas important în carieră. Antrenorul grupelor de copii Under 17 și Under 15 al celor de la Gloria Tăuții Măgherăuș a primit o ofertă de nerefuzat din Liga 1 și acesta a acceptat fără să stea pe gânduri.

Viitoarea destinație este Oțelul Galați, unde Dorin Toma va fi secundul lui Dorinel Munteanu. ”Tomiță” a fost ales dintr-o listă lungă propusă fostului component al Generației de Aur cu cele mai multe selecții la naționala României. Acesta a asistat la meciul din Cupa României, cu SCM Zalău, după care a plecat la Galați împreună cu echipa. Băimăreanul a semnat contractul azi, iar vineri seara va lua primul contact cu Liga 1, la importantul joc de acasă împotriva celor de la Dinamo.
”Sunt onorat să fac parte din stafful lui Dorinel Munteanu ca antrenor secund. Am lucrat cu dânsul la CFR Cluj, dar din postura de jucător, și îi mulțumesc că m-a acceptat și din postura de antrenor. Îmi doresc ca venirea mea la Oțelul Galați să fie într-un ceas bun, să mă ridic la pretențiile lui și să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat în exclusivitate pentru Graiul MM, Dorin Toma.
În lunga carieră de jucător, fostul căpitan al CFR Cluj a trecut pe la mai multe echipe, iar momentele sale de referință au fost performanțele cu CFR Cluj și Gloria Bistrița, echipe cu care a ajuns să joace, din postura de titular, două finale de Cupa UEFA Intertoto. Prima, cu CFR Cluj, în 2005, cu RC Lens, finală câștigată la general de formația din Franța (2-4). Peste doi ani, în 2007, fostul fundaș central și-a trecut în CV o nouă finală, de data aceasta sub culorile Gloriei Bistrița, împotriva spaniolilor de la Atletico Madrid. La Bistrița, Gloria a învins cu 2-1, dar Atletico s-a revanșat la retur, și a câștigat cu 1-0, iar datorită regulii golului marcat în deplasare, Atletico și-a adjudecat finala și s-a calificat în Cupa UEFA.
Cariera de antrenor și-a început-o în orașul de baștină, Baia Mare, la FCM, echipă cu care a promovat în Liga 3 și Liga 2, la nivelul ligii secunde fiind o perioadă îndelungată pe prima poziție. A disputat, de asemenea, și o optime de finală, pe Stadionul ”Viorel Mateianu”, cu FCSB, meci decis la penaltiuri. A mai trecut pe la Viitorul Ulmeni (L3), CS Minaur Baia Mare (L3), cu care a și promovat în Liga 3, Politehnica Timișoara (L2), SCM Zalău (L3), Sticla Arieșul Turda (L3) și Gloria Tăuții Măgherăuș (juniori).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.