Sâmbătă, 7 octombrie, în jurul orei 6, un echipaj al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a oprit pentru control, la intrarea în Bocicoiu Mare, un autoturism înmatriculat în România, condus de un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din județul Maramureș.
Împreună cu acesta, în mașină se mai aflau trei persoane.
În urma verificărilor, în autoturism s-au descoperit 3 pliculețe de tip zip-lock, care conțineau o substanță cristalizată translucidă, și o armă neletală – un pistol cu inscripția Automatic Bruni cal. 8 mm de producție italiană, fără serie, cu încărcător și care conținea două cartușe fără proiectil, nepercutate.
Persoanele și autoturismul au fost conduse la sediul instituției, iar șoferul a fost testat, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive, ulterior fiind transportat și la spital pentru recoltare de probe biologice.
Cele trei pliculețe (aproximativ 2,74 grame) susceptibile a conține substanțe interzise au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor, la fel și arma găsită în mașină.