Campionatele din Europa au luat o scurtă pauză pentru meciurile echipelor naționale angrenate în preliminariile Campionatului European din 2024. Turneul final va avea loc între 28 noiembrie și 15 decembrie 2024 în Ungaria, Austria și Elveția.
Echipa națională de handbal a României face parte din grupa A, alături de Croația, Grecia și Bosnia Herțegovina. Fetele antrenate de Florentina Pera vor juca două meciuri în această săptămână: miercuri, de la ora 17, la Mioveni, cu Bosnia Herțegovina, iar mai apoi, duminică, 15 octombrie, în Grecia. La echipa națională nu a fost convocată nicio jucătoare de la CS Minaur.
Patru dintre componentele echipei băimărene au fost însă convocate la echipele naționale din țările lor de origine.
Astfel, interul dreapta Katarina Pavlovic va juca pentru Croația, care este în aceeași grupă cu România și care va disputa două meciuri, cu Grecia și cu Bosnia Herțegovina.
Amra Pandzic merge la echipa Sloveniei, pentru meciurile cu Letonia și Slovacia.
Aleksandra Vukajlovic este convocată la naționala Serbiei, care va întâlni Bulgaria și Turcia, în timp ce Maria Gomes da Costa va merge la naționala Spaniei, pentru jocurile cu Lituania și Azerbaidjan.