Peste 13.000 kg de fructe și legume confiscate 

0
46

Joi, 19 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și comisari din cadrul Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorilor au verificat 20 de agenți economici, 35 de persoane fizice autorizate și 5 autovehicule.
Pentru neregulile constatate au aplicat16 sanc­țiuni contravenționale, în valoare totală de 46.000 lei, iar ca măsură complementară s-a confiscat suma de 165 lei și cantitatea totală de 13.019 kg fructe și legume, în valoare totală de aproximativ 64.500 lei, urmând să se stabilească cu exactitate proveniența acestora.

Reținut pentru infracțiuni rutiere

Față de tânărul, de 26 de ani, din Coaș, care a condus sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat, polițiștii din Baia Sprie au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în arestul Poliției.

Ordin de protecție provizoriu

Joi, 19 octombrie, la ora 20.57, polițiștii din Sarasău au fost sesizați de către o femeie, de 46 de ani, din Remeți, că a fost agresată fizic de către concubinul său.
La fața locului, polițiștii au identificat victima, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, de 40 de ani, care a fost transportat la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.