Un ceremonial militar şi religios a avut loc ieri, 25 octombrie, în Baia Mare, cu ocazia Zilei Armatei. Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare acolo unde s-au adunat oficialităţile locale şi judeţene, precum şi reprezentanţii instituţiilor ce aparţin de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi retragere, precum şi şefi ai instituţiilor deconcentrate. O prezenţă aparte a fost cea a preşcolarilor şi elevilor unor instituţii de învăţământ din oraş.
Cu o slujbă religioasă a început celebrarea Zilei Armatei în Baia Mare. Au urmat discursurile oficialităţilor, între vorbitori regăsindu-se prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Lazăr şi administratorul public al Municipiului Baia Mare, Noemi Vida.
“Armata Română a avut întotdeauna un rol vital în protejarea suveranităţii şi securităţii ţării noastre. Militarii noştri fie că sunt în ţară sau în misiuni internaţionale îşi dedică viaţa pentru a asigura pacea şi stabilitatea. Ei sunt adevăraţii eroi ai zilelor noastre şi trebuie să le aducem un sincer omagiu…Ziua Armatei ne oferă oportunitatea de a ne uni în jurul valorilor noastre naţionale şi de a arăta solidaritate faţă de cei care îşi dedică viaţa protecţiei noastre”, a subliniat prefectul Rudolf Stauder.
După rostirea alocuţiunilor speciale, dedicate acestei zile, la obeliscul Cimitirului Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român au fost depuse coroane de flori. De remarcat că, de la an la an, sunt tot mai puţine persoane care vin la ceremonialul religios şi militar, organizat de Ziua Armatei. Doar câţiva şefi de deconcentrate şi în rest, câţiva copii care se aflau în timpul activităţilor din cadrul “Şcolii Altfel”.