Diferență evidentă de valoare

0
191

CS Minaur Baia Mare – CS Rapid București 26-35 (12-16)
Rapidul a staționat în Baia Mare pentru 60 de minute, și-a făcut excelent treaba și s-a întors cu toate punctele din deplasarea de la CS Minaur, contând pentru etapa 15 din Liga Florilor. Miercuri după-amiază, în fața a sub 1.000 de spectatori, formația de Liga Campionilor a învins în polivalenta ”Lascăr Pană” cu 26-35 (12-16) și continuă lupta de la distanță cu Bistrița și Brăila pentru locul doi.
Nu a fost o primă repriză strălucită nici de o parte, nici de cealaltă. Gazdele au încercat să se ridice la nivelul grupării de Liga Campionilor și au reușit într-o oarecare măsură. Giuleștencele au forțat cât a fost nevoie, numai că distanțarea pe tabelă s-a confirmat doar pe final de repriză. Minaur s-a ținut aproape de vicecampioană până în minutul 19, la scorul de 7-9, moment din care Rapid s-a desprins la cinci goluri – 7-12 (22), ecart aproape menținut și la jumătatea confruntării – 12-16.
Rapid a fost mult mai activă în partea secundă, a început să se desprindă tot mai evident, profitând și de jocul inexact al băimărencelor, care nu au găsit soluții la ideile ofensive ale vicecampioanei. Elevele lui Andrei Popescu nu s-au descurcat nici în atac, desigur și pe un fond excelent al Dianei Ciucă între buturi, portarul naționalei deținând un procentaj ridicat de intervenții. Una peste alta, punctele acumulate de Rapid sunt absolut logice, echipă care se menține în lupta pentru locul secund, poziția de lider fiind de neatins. Iar Minaurului nu-i rămâne decât să câștige cât mai multe puncte cu echipele din zona ei pentru a evita emoțiile unei participări la barajul de menținere în Liga Florilor.
• Sala polivalentă ”Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ: 800. • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău). Observator FRH: Adrian Rentz Dima (Galați). • Aruncări de la 7 m: 7-4 (toate transformate). Minute de eliminare: 8-8.
• CS Minaur Baia Mare: Pandzic (9 intervenții), Mihiș (5 intervenții) – Tănasie 2, Ianăși 2, Romaniuc, L. Popescu, Cazanga 9 (6 din 7 m), Lundback 3 (1 din 7 m), Spugnini 2, Vukajlovic 1, Vujovic 2, Gomes, Țîrle, Terciu 1, Borș 1, Pavlovic 3. Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu.
• CS Rapid București: Ciucă (18 intervenții), Dedu-Șandru (o intervenție) – E. Buceschi, Lopez Herrero 5, Korsos 2 (1 din 7 m), O. Kanor 5, Tudor 2, Badea, Rai­cevic 1, Kassoma 3, Nees­gaard 1, L. Kanor 4, Ostase 1, Hernandez, Janjusevic 10 (3 din 7 m), Ilie 1. Antrenor: David Ginesta.
Etapa 15: Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Gloria Buzău 30-22; HC Dunărea Brăila – SCM Universitatea Craiova 26-20; CSM București – CS Măgura Cisnădie 36-26; CS Minaur Baia Mare – CS Rapid București 26-35; SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Jiu (s-a jucat aseară); CS Dacia Mioveni – HC Zalău (sâmbătă, 3 februarie); CSU Știința București – CSM Corona Brașov (sâmbătă, 3 februarie).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.