Cabinet de reproducere umană la Spitalul Județean de Urgență

0
116

Un nou serviciu medical

Un nou proiect care a fost demarat anul trecut de Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, împreună cu dr. Găvrilă Timiș, medic șef Secția Obstetrică-Ginecologie, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, prinde contur.
Este vorba despre primul cabinet de reproducere umană asistată din Maramureș, prin implementarea achiziției de aparatură medicală în valoare de aprox. 30.000 de euro, cabinetul fiind deja funcțional de ieri. Primele paciente tinere, de 23 de ani și de 30 de ani, au beneficiat de acest serviciu nou.
Dr. Găvrilă Timiș a explicat ce presupune acest serviciu nou: “Venim cu acest serviciu nou de reproducere umană asistată, ajutăm cupluri să obțină o sarcină în cadrul unității noastre medicale, ceea ce nu era posibil până acum. Ne axăm pe inseminarea intrauterină, care este mai facilă. Infertilitatea este rezultatul mai multor boli care pot surveni la nivelul sistemului reproducător, ceea ce duce în final la imposibilitatea cuplului de a se reproduce. Vorbim aici de un procent de aproximativ 15% de cazuri de sterilitate în Maramureș, din cauze atât masculine, cât și feminine, în procent egal de 50% – 50-% infertilitate”.
Concret, inseminarea intrauterină presupune introducerea materialului biologic direct în cavitatea intrauterină, cu rezultate mult mai bune în obținerea sarcinii. Această procedură duce la scăderea solicitărilor cuplurilor pentru fertilizarea in vitro și ar aduce economie în sistemul medical pentru tratarea cazurilor de sterilitate.
Directorul medical, dr. Bogdan Lucian, a completat: “Prin această metodă de reproducere umană asistată continuă seria activităților medicale care se află pe un trend ascendent. Dovedim că se poate, că există dorință și bună­voință, nu doar din partea echipei de conducere, ci și a întreg personalului din Spitalul județean. Transmit pacientelor să vină cu încredere în spitalul nostru pentru toate serviciile medicale, inclusiv de reproducere asistată”.
Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș: “Azi este o nouă premieră. Au fost premiere și în ceea ce privește chirurgia cardiacă, precum și alte premiere care duc spitalul la un alt nivel. Peste 17% din cuplurile din România sunt infertile. Ne apropiem de 20% gradul de infertilitate a cuplurilor, e un semnal de alarmă. Acum a început programul de inseminare artificială în Spitalul Județului Maramureș. Toate cuplurile care doresc pot să participe în acest program. Acest pas este unul extrem de important. Următorul pas este fertilizarea in vitro care necesită câteva dotări suplimentare. Mai avem nevoie de resurse umane. Vom modifica din nou structura spitalului să putem înființa și suplimenta serviciile medicale și cu fertilizare in vitro până la sfârșitul acestui an. Maramureșul este pe un nivel de stagnare în acest moment în ceea ce privește natalitatea. Această procedură medicală este un serviciu la cerere. Nu se decontează de CAS. Noi putem deconta partea de analize medicale, în cadrul spitalizării de zi. Asta putem face. Am fixat o taxă sub nivelul pieței din România – 600 de lei. Vom gândi și un pachet pentru familiile tinere, un fel de subvenție, astfel încât să fie gratuit acest serviciu, însă trebuie să ve­dem și care este cererea. Pe site-ul spitalului veți găsi mai multe informații și programări”. (v.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.