S-a schimbat situaţia juridică a Liceului Taras Şevcenko

0
53

Imobilul în care funcţionează singurul liceu cu predare integrală în limba ucraineană din țară, „Taras Șevcenko” Sighetu Marmației a trecut în domeniul public al Municipiului Sighetu Marmaţiei.
Pentru scoaterea din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Clubul Sportiv Școlar Sighetu Marmației s-au făcut numeroase demersuri, timp de 6 ani. Inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, prof. Mihai Pop, spune că un sprijin esențial în realizarea demersului l-a avut secretarul de stat din cadrul Ministerului Educaţiei, Kallós Zoltán. „Este o reușită remarcabilă pentru comunitatea si­gheteană – situația juridică a imo­bilului în care funcționează Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” Sighetu Marmației a fost soluționată. Sunt încărcat de bucurie și satisfacție să constat că, după 6 ani un proiect important pentru comunitatea sigheteană a fost dus la îndeplinire. În urma unor demersuri începute în anul 2018, cu sprijinul prefectului de atunci, Vasile Moldovan, în prezent primarul municipiului Sighetu Marmației, s-a concretizat procesul de trecere a imobilului în care func­ționează Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” Sighetu Marmației în domeniul public al Municipiului Sighetu Marmației”, a punctat Mihai Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.