În această săptămână, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Baia Mare organizează o serie de activități dedicate voluntariatului, sub egida proiectului „Zilele Spiru Haret”, aflat la a IV-a ediție. Pe parcursul acestor zile de omagiere a personalității lui Spiru Haret, liceul care îi poartă cu mândrie numele marchează legătura și implicarea sa în cadrul comunității din care face parte. În această săptămână, o parte dintre elevii din clasele de estetică și alimentație de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Baia Mare au fost la Centrul Social Multifuncțional „Rivulus Pueris”, unde au oferit un frumos exemplu despre comunicare, comunitate, comuniune, prin momente specifice domeniilor beauty și cooking. La acțiune au participat seniori ai comunității băimărene, iar Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a fost reprezentat de inspectorul școlar pentru învățământul particular, prof. Chindriș Vasile.



























