Strategic stăm bine • Dar nu putem restarta județul, măcar la nivelul anului 1990?

Am fost recent urecheați, în urma unui text mai al dracului, referitor la dezinteresul pentru trovanții de Maramureș și trimiși să citim Strategia de dezvoltare turistică a Maramureșului din sesiunea 2021-2027. Binevenită urechere, pentru că a meritat. Vestea bună e că actuala strategie, chiar dacă e foarte „politically correct” și europeană, nu e făcută la mișto, ca anterioarele, în stil blabla. S-a lucrat la ea. Vestea proastă e că suntem în 2024 și ce scrie acolo sunt tot la categoria “de făcut”. Dar încă o dată, salutăm trimiterea la strategie și o luăm ca atare, fără supărare și chiar fără să facem spicuiri din ea, să cităm ici-colo, ironic. În weekendul ce-a trecut, printre cățărări, drumuri în munți, omlete cu leurda abia ieșită, făcute la fața locului, am citit strategia!
Problema este nu strategia, ci peisajul în care ea se aplică, fundalul. Mai c-am dori o restartare a județului, ca o reinstalare de Windows, să reîncepem totul de la bază. Și pe acel peisaj oarecum virgin să aplicăm strategia. Și vă arătăm în imagini de ce. La acest moment, noi vedem deja o cale cam fără întoarcere. Cele ce sunt de făcut pentru turismul maramureșean, prezențele la târgurile de turism, lobbyul făcut pe la televiziuni cu reporteri găzduiți și bine hrăniți aici sunt toate benefice. Dar vin într-un peisaj dezolant.

Tradiția

La acest moment, tradițiile în Maramureș nu mai sunt vii, ele sunt într-un fel de comă din care le mai scoate câte un muzeu (cel al Satului din Sighet e chiar activ…), ori câte o primărie, cu manifestări specifice. Ba tradiția a devenit și marfă, oarecum. Manifestări organizate nu firesc, natural, ci la care se cere contribuție „benevolă”, cum veți vedea într-una dintre poze, spun totul despre ce tradiție mai avem. Mult fluturata Țară a lemnului o fi undeva ascunsă, pentru că ea nu mai poate fi văzută nici măcar în Breb, Mara, Suciu, Preluca Veche sau Botiza, nu se mai vede de casele galbene și portocalii, cu porți de inox. Apropo, că tot veni vorba, încă nu au fost retrase de prin Maramureș tablele indicatoare cu „Hora la Prislop” ce s-a petrecut anul trecut în august… asta ca un îndrumar perfect pentru turiști. Iar unde e Lemn, e și dezastru. Avem în Maramureș mănăstiri și pensiuni în care s-a exagerat cu lemnul, cu încărcatul, e mult, e cumva de paradă, sfidător. Nu așa trăiau moroșenii noștri, să ne înțelegem. Iar dacă e să ne raportăm la Lemn, acolo unde e „Țara lui”, e dezastru. În această iarnă, de teama crizei de lemn, la fel ca-n anterioara, s-a tăiat masiv. Cu și fără acte. Masiv. În orice parte a județului intri în pădure, sunt lemne doborâte, trase sau de tras.

Curățenia

Probabil de aici ar trebui să înceapă totul. De aceea sugeram că ar trebui să aplicăm strategii pe Maramureșul lui 1990, înainte de Marea revărsare de Plastic. Asta pentru că aparent nu suntem în stare să facem o curățenie majoră, din fibră, a județului. Nu din cele făcute de Tineretul de partid, pentru selfie-uri și Facebook. Nu din cele făcute cu elevi de la școli, cu profesoare și primari. Nu copiii au făcut mizeria aceea, ci noi. Noi trebuie să curățam. Vă oferim o mostră absolut înfiorătoare de conviețuire, recent văzută. Malurile Lăpușului în rezervația naturală Defileul Lăpușului arată așa.

Exasperați, castorii au făcut aici cuiburi și încearcă să facă tot ce le stă în putință să facă baraje, să oprească dezastrul. Asta e știre, stimați cititori, ce ar trebui să facă prima pagină, nu accidentele și violurile. Castorii, căznindu-se să oprească râul cu gunoaiele, da’ de ne prinde rușinea să le adunăm! Că nu se mai aude mare lucru de la acele baraje plutitoare ce trebuiau să oprească gunoaiele noastre în mărețul lor drum spre Someș, Tisa, Dunăre, Marea Neagră. Evident, gunoiul nu se aruncă numai în râuri. Apropo, cum se face că râurile și malurile lor sunt ale Apelor Române numai când ai de făcut un drum, de scos pietriș, de făcut amenajări, nu și când e mizerie, atunci sunt ale primăriilor, ale țării, ale poporului? Priviți imaginile și minunați-vă…sunt proaspete, din weekend!

Turism, cumva

Cu toate supărările ce le vom genera, va trebui să contestăm puțin turismul neaoș. Avem pensiuni deja superbe. Sunt hoteluri de lux deja. Sunt pensiuni rurale puse la punct, frumoase. Dar nu avem ofertă. Te-ai cazat, noi îți luăm banii, no treaba ta ce faci tu p’aci pă la noi. De vrei horincă, cu drag! Cine face turiștilor trasee, cine-i duce pe cărări, la obiective? Cine-i îndrumă? Și să nu ne spuneți “centrele de informare turistică”… în general, dar mai ales în weekenduri suflă vântu-n ele. Cine îi anunță pe turiști când e înflorit rododendronul sau narcisele, cine le spune că sunt doborâturi pe ruta X sau se taie lemn pe ruta Z și nu e accesibilă? Că sunt bariere puse pe drumuri spre obiective turistice în weekend sau sunt cărări distruse de motocicliști? Peste săptămână nu erau puse, că umblau mașinile cu lemne. Cine îi îndrumă pe turiști acolo unde traseele nu sunt marcate, au marcaje străvechi, rare, pe alocuri marcajele au plecat cu copacii aferenți, sunt pe foc de mult? Cine șterge traseele făcute aiurea, haotic, puse așa, ca de-o șustă, să fie?
Și atunci iată de ce am aplica strategiile dvs. pe Maramureșul lui 1990. Încă nu erau râurile infestate cu plastic. Se tăia pădure, dar încă nu veniseră prietenii austrieci să ne dea o mână de ajutor. Mineritul era în declin, dar se putea închide cu cap, se mai prelungea viața Regiei și a exploatărilor până ecologizau haldele și iazurile, se închideau pe bune minele, nu cu un zid de bolțari, ci cu stații de epurare a apelor de mină. Ba făceau și tunelul pe sub sau peste Gutâi, cum le venea mai ușor, pe unde-i ducea picamerul. Maramureșenii noștri nu erau încă plecați “pă Jermania”, pă Italiea, încă nu văzuseră casele mediteraneene, casele de vacanță tip A, nici căsoaiele imense roz, mov, țiclam, cu porți de inox. Atunci se mai puteau impune reguli în construcție în zone rurale sau istorice, cum s-a făcut în Austria sau în Elveția. Construiești ce vrei, dar cu imaginea ASTA. Pe dinăuntru? Pune-ți lift, bară de striptease, treaba ta. Se puteau conserva traseele turistice sau face altele noi. Se puteau conserva tradițiile prin înființarea de școli sau de cursuri cu specific local, cu ore de meșteșug date de meșteri autohtoni. Cine va mai face zgărdane după Pălăguța Bârlea? Da’ măști după Vasile Șușca? Chinezii, știm!
În schimb, noi vorbim de principii Smart, Conec­tivitate, e-shopping, dezvoltare durabilă, Politici agricole comune, Energie curată, Parc verde, Europă digitală, în județul cu un sfert de locuințe cu buda-n curte, cu 2-300 de locuințe fără energie electrică, cu drumuri județene pietruite, cu căi ferate părăsite/ dezafectate, cu ape de suprafață infestate/nepotabile. Cu instituții publice cu anunțul “Funcționează fără aviz ISU”.