Alocația lunară de plasament s-a majorat cu… 12 lei!

0
23

Din 1 martie, mai multe ajutoare de la stat au valori majorate cu peste 10%, odată cu creșterea valorii indicatorului social de referință. De principiu, sumele majorate vor fi primite de beneficiari începând cu luna aprilie. De la această regulă face excepție însă alocația lunară de plasament, care se plătește la noile valori chiar din această lună.
Valoarea ISR se actualizează, din oficiu, în data de 1 martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent. Anul acesta, ISR s-a majorat în martie cu 10,4%, ducând valoarea acestuia la 660 lei. Astfel, o serie de ajutoare de stat, respectiv cele calculate în raport cu valoarea ISR, se majorează din această lună.
Potrivit Legii 272/2004, “pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui furnizor privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condițiile legii, se acordă o alocație lunară de plasament, al cărui cuantum este reprezentat de multiplicarea indicatorului social de referință cu 1,808”.
Beneficiarii alocației lunare de plasament primesc 1.194 lei (față de 1.082 lei, cât era înainte). Legea stabilește că alocația lunară de plasament se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al furnizorului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, în­călțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sume de bani pentru nevoile personale ale copilului ori tânărului.
Aceeași lege prevede că persoanele sau familiile care au primit în plasament un copil beneficiază, pe perioada în care asigură creșterea și îngrijirea copilului, în plus față de alocația lunară de plasament, de o indemnizație lunară de sprijin, în cuantum de 0,8 ISR, adică de 528 lei pe lună. Asistenții maternali nu beneficiază de indemnizație lunară de sprijin, conform legii.
Alocația se acordă și după împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, numai în cazul plasamentului, dacă măsura continuă și după această dată:
• pe toată durata continuării studiilor, dacă tânărul care a împlinit vârsta de 18 ani își continuă studiile, o singură dată, în fiecare formă de învățământ de zi, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani
• pe o perioadă de până la doi ani, în care tânărul poate solicita continuarea măsurii de plasament.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.