Chemarea istoriei?

0
50

De vreo câțiva ani, aud că proiectul Uniunii Europene este de a se extinde, de a primi noi state în Clubul European. Nu dețin toate pârghiile prin care noile state ar putea adera și nici motivele reale de a se alinia acestei Alianțe. Din moment ce au aceste dorințe, înseamnă că au o motivație temeinică. Ne aducem aminte de demersurile făcute de România, pregătirea noastră pentru intrare, îndoielile multora pentru a fi în Uniunea Europeană. Că și astăzi printre români mai sunt curente politice care pledează pentru ieșirea României din acest Club. Eu o singură întrebare pun: ce avantaje are țara noastră că este în Uniunea Europeană? Și mai pun una: cum ar fi arătat România dacă nu era în Alianță? Privind contextul geopolitic în care ne mișcăm, eu, cetățeanul interesat de lumea în care trăiesc, spun că deocamdată altă variantă mai sigură nu aveam.
Am și eu suficiente observații asupra relațiilor dintre România și UE, asupra directivelor venite de la Bruxelles, care parcă ar fi căzute din pod. Dar de aceea avem conducători români, diplomați români, europarlamentari români, ca să apere interesele țării. Chiar mă gândesc ce viitor parlamentar european din România ar putea spune NU puternic, auzit și pe plaiurile noastre, la unele dintre aberațiile Consiliului Europei. Nu vă speriați, asta nu înseamnă un antieuropenism, ci tocmai un ton dat spiritului de conviețuire. Eu cred în statele naționale, deci și în statul român, așa că respectul diplomatic este absolut necesar. Nu mi se pare o Uniune Europeană armonizată când țara mea este ținută la marginea noului imperiu, pe motive suficient de oculte. Adică o țesătură de interese care jignesc poporul român. Și cel din țară, dar și cel plecat în străinătate.
Ați ghicit, m-am referit la controversatul spațiu Schengen. Care de câteva zile s-a dezlegat prin aer și pe mare, dar interzis terestru. După ce toți specialiștii spun că de vreo zece ani am îndeplinit condițiile de aderare. Suntem la mâna Austriei și a altor țări tăcute, care lucrează prin obrăznicia unui cancelar. Sunt convins de asta. Dacă nici Uniunea Europeană nu a reușit să ne dea câștig de cauză, cu o cauză câștigată, atunci ce instanță mai există? Cică ne cheamă istoria. Care istorie? Cică Clubul European se pregătește de extindere. Răsfoiesc presa foșnitoare și aflu că nouă țări stau la ușă așteptând aderarea. Unele dintre ele cu stagiu mai îndelungat. De pomină sunt negocierile cu Turcia, începute cu ani în urmă, acum blocate din cauza războiului din Ucraina? Muntenegru, Albania, Macedonia și Serbia se află în diverse stadii de evaluare. În curând, va primi și Bosnia și Herțegovina undă verde pentru Bruxelles.
Despre Ucraina și Republica Moldova s-a vorbit, ca vorbă să fie. Era să uit, și Georgia este candidată. Este explicabil de ce Rusia este atât de agitată când privește acest proiect european. La care se adaugă și tentația NATO. Întrebarea firească este dacă statele amintite sunt pregătite pentru acest pas. Dar Uniunea Europeană este disponibilă să primească state noi? Cică se pregătește o reformă internă a Europei. În care sunt urmărite patru dimensiuni, cu referire la valori naționale, politici europene, bugetul și buna guvernare. Limbajul documentelor europene este suficient de esopic, mai greu de înțeles și ascunde suficiente taine. Sunt tocmai deciziile izvorâte din discuțiile protejate, care vin spre noi prin surprindere. Este un tâlc al chemării istoriei? Mai mult ca sigur.
Mai sunt hibe pe care le vedem cu ochiul liber. Este evident că principiul unanimității dă multă bătaie de cap. Apoi, Uniunea Europeană are de depășit contradicțiile generate de relațiile cu Ucraina și Rusia. Cum să intre Ucraina în UE în plin război? Și după terminarea conflictului mai trebuie un timp de vindecare. Zadarnic se aude chemarea istoriei. Mai sunt multe păreri radicale și în privința armonizării atmosferei dintre țările europene. Se cere o rezolvare diplomatică a conflictului Rusia-Ucraina. Deocamdată, vorbesc armele, moartea și ruina. Ungaria are evidente înțelegeri cu Putin. Polonia este mereu la polul opus. Diferențele de opinie s-au mai îmblânzit în Europa de Est, dar încă sunt evidente opiniile diferite față de probleme esențiale europene. Mai este mult până aproape! Oare asta este chemarea istoriei?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.