Rata de promovare la bacalaureat în Maramureş, mai mare decât în 2023

0
360

Rata de promovare la bacalaureat este în acest an de 76, 4% la nivel naţional, fiind considerată cea mai mare din ultimii 10 ani. Şi în Maramureş s-a înregistrat o creştere a numărului candidaţilor declaraţi promovaţi.
Astfel, înainte de contestaţii, rata de promovare este de 72,26 %. În 2023, la nivelul județului Maramureș s-a înregistrat o promovabilitate de 68,21%, respectiv pentru promoția curentă – 74,43% și 25,18% – pentru promoțiile anterioare.
Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, în județul Maramureș au promovat 2.371 de absolvenţi ai claselor a XII-a din totalul celor 3.281 de candidați prezenți. La actuala sesiune de bacalaureat, 136 de candidați nu s-au prezentat, iar 2 candidați au fost eliminați. Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 72,26%. Pentru promoția curentă, rata de succes este de 77,50%, în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,19%.
Nu a existat nicio medie de 10, dar au fost note de 10 la diferite discipline de examen. Astfel, la limba și literatura română s-au înregistrat 5 note de 10, la limba și literatura maternă (ucraineană); 2 la proba obligatorie a profilului: 51 note de 10 (Matematică – 39 / Istorie – 12); la proba la alegere a profilului și a specializării: 72 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – 23; Logică și argumentare: 16, Geografie 12, Fizică TEO – 10).
Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş au mai arătat că la nivelul judeţului au fost 509 medii între 9 şi 9,99, iar 743 de elevi au obţinut medii cuprinse între 8 şi 8,99. În cursul zilei de ieri, 8 iulie, candidaţii au putut depune contestaţii.
De precizat că rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților. Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.