Primăria are o serie de proiecte importante pentru comunitatea locală, depuse spre finanţare nerambursabilă, care vizează educaţia, spaţiul locativ sau energia regenerabilă.
„Avem proiecte de 30 milioane de lei depuse spre finanțare. Pentru că investițiile în dezvoltarea comunei noastre trebuie să continue, există 7 proiecte extrem de importante, în valoare de circa 30 milioane lei. Printre acestea se află: eficientizarea energetică a blocului de locuințe din Remetea Chioarului și a şcolii primare din Posta, precum și înființarea unui parc fotovoltaic care va produce energie electrică pentru comuna noastră. Ne dorim, de asemenea, modernizarea platformei comunale de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, prin achiziționarea unui buldoexcavator, a unei remorci și a unui tractor care să poată fi folosite de comunitatea noastră. Toate aceste investiţii sunt extrem de importante pentru comună şi viitorul cetățenilor ei”, a precizat primarul Călin Ovidiu Petrică.