Vacanță în siguranță la Poienile de sub Munte, Oncești și Tăuții-Măgherăuș

0
63

La finalul săptămânii tocmai încheiate, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, au desfășurat sesiuni de informare în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanță în siguranță!”, la Poienile de sub Munte, Oncești și Tăuții-Măgherăuș.
Beneficiarii acțiunii au fost peste 100 de copii.
Siguranța copiilor se construiește printr-o atenție permanentă, care presupune implicarea deopotrivă a polițiștilor, părinților, cadrelor didactice, dar și a altor factori de decizie și acțiune.
Prin subiectele abordate în cadrul activită­ților menționate, polițiștii au urmărit:
– informarea copiilor cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați pe timpul vacanței de vară (fapte de violență, accidente rutiere etc.)
– conștientizarea minorilor cu privire la consecințele consumului de tutun, de substanțe psihoactive și alcool, respectiv rolul grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații.
La finalul activităților, copiii au avut numeroase curiozități și întrebări, activitatea concentrându-se pe un amplu dialog, cu atât mai mult cu cât mulți dintre aceștia au fost la prima întâlnire cu un polițist.
Întrucât copiii sunt ca o oglindă, fac tot ce văd și ce aud, polițiștii vor continua și în perioada următoare să le fie alături și să le transmită informații care îi pot feri de incidente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.