Autorităţile din judeţele vecine Maramureşului au discutat din nou în aceste zile pe tema drumului de mare viteză Baia Mare – Jibou – Dej. La Zalău a fost organizată o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii Consiliului Județean Sălaj și cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Am avut o întâlnire constructivă, în care am purtat discuții lămuritoare cu privire la drumul de mare viteză care va străbate nu mai puțin de 11 UAT-uri din județul nostru. Urmează să fie efectuate vizite în teren pentru identificarea celor mai bune soluții de traversare și de asigurare a accesului către toate UAT-urile, măsurători topografice, studii geotehnice și arheologice, în colaborare cu primăriile și cu cetățenii afectați de construcția drumului. Am încredere că printr-o foarte bună colaborare între toți factorii implicați vom reuși să implementăm cu succes și în cel mai scurt timp acest proiect important nu doar pentru județul nostru, ci și pentru întreaga regiune”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Judeţean Sălaj.
Şi la Bistriţa s-a derulat o întâlnire de lucru unde au fost prezenţi alături de oficialii administrației județene, specialiști din Direcția Arhitect Șef, din CNAIR și de la firma de proiectare, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai companiilor de utilități, precum și primari din județele Sălaj și Maramureș, ai UAT-urilor traversate de traseul drumului de mare viteză.
„S-a aprobat varianta traseului Drumului Expres Baia Mare-Dej-Bistrița, drum prin care transformăm în fapte Centura Municipiului Bistrița. Aceasta este prioritară, deoarece descongestionarea traficului rutier din Bistrița este vitală! În curând, încep investigațiile de teren (geologice) și documentele de avizare. Traseul aprobat este: Livezile-Ghinda-Jelna-Buduș-Simionești-Monari-Sărata-Sigmir-Blăjenii de Sus-Șintereag-Beclean-Braniștea-Uriu-Reteag-Ciceu Mihăiești-Cuzdrioara-Dej”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.





























Tu nu bagi de seamă că nu este vorba de Maramureș ,e vorba doar de Sălaj , așa cum nu se face nimic spre Satu Mare !!!!! Ar trebui să faci niște poze să vadă amețiții din Consiliul Maramureș cum ar trebui să arate un județ !!!!!