Pensii mai mari pentru 75% dintre pensionarii maramureşeni

0
220

Mai mulţi maramureşeni vor avea pensii mai mari de la 1 septembrie în urma recalculării efectuate la nivelul Casei Judeţene de Pensii. Totuşi, majorarea nu va fi una spectaculoasă pentru toţi pensionarii, creşterile oscilând între 2-3 lei şi 2.000 lei. Pe de altă parte sunt şi vârstnici care s-au trezit cu drepturile diminuate scriptic.

La nivelul Casei Judeţene de Pensii Maramureş au fost recalculate în baza prevederilor  Legii nr. 360/2023, 109.198 pensii. Din totalul acestora, 70.288 au fost recalculate în Baia Mare, iar numărul pensiilor recalculate în Sighetu Marmației este de 38.910. În urma recalculării, au fost majorate peste 75% din totalul pensiilor.

„Din numărul total de pensii recalculate, începând cu data de 1 septembrie 2024, se majorează cuantumul pentru un număr total de 82.515 pensii, adică pentru 75,56% din totalul pensiilor recalculate. Pensiile al căror cuantum se majorează sunt repartizate după cum urmează: 53.240 de pensii, adică 75,75% din totalul celor recalculate în municipiul Baia Mare și 29.275 de pensii, adică 75,24% din totalul celor recalculate în municipiul Sighetu Marmației. Creșterea valorică medie a cuantumului pensiilor recalculate, în județul Maramureș este de  526 lei din care creșterea medie a pensiilor calculate în Baia Mare este de 580 lei, iar creșterea medie a pensiilor calculate în Sighetu Marmației este de 473 lei”, a precizat directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Maramureş, jurist Lucica Onea.

Pe de altă parte, recalcularea a diminuat pensiile mai multor persoane. La nivel naţional se vorbeşte despre o scădere a circa 720.000 de pensii. Deocamdată, în Maramureş nu au existat plângeri sau petiţii care să aibă la bază nemulţumirile legate de diminuarea scriptică a pensiilor, dar există pensionari supăraţi pe motiv că majorarea este una nesemnificativă. De precizat că beneficiarii care s-au trezit cu pensiile diminuate pe hârtie vor încasa aceleaşi sume ca şi până acum şi după 1 septembrie, rămânând în vigoare pensia anterioară, al cărei cuantum este mai mare, a adăugat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Maramureş, Ervin Schlesinger, expert superior.

De precizat că această etapă de recalculare a pensiilor este cea mai amplă reformă a pensiilor de la fosta recalculare, din 2010, proiectul fiind realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.