Ieri, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean i-a întâmpinat pe cei 67 de elevi ai școlilor de poliție din Cluj-Napoca și Câmpina, încurajându-i să dea expresie concretă unor valori precum corectitudinea, integritatea și disciplina.
“Meseria de polițist este una vocațională. Pe parcursul desfășurării practicii o să întâlniți situații diverse, unele dintre ele vă vor stârni și din punct de vedere emoțional, însă cu cât vă veți pregăti mai mult, cu atât veți fi mai stăpâni pe voi și pe acele situații. Să asimilați cât mai mult posibil din calitățile tutorelui, să fiți interesați, să adresați întrebări. Indiferent unde o să ajungeți, cuvintele de ordine trebuie să fie corectitudine, integritate și disciplină” – a precizat șeful IPJ, comisarul-șef Ilea Constantin.
Ofițerii Serviciului de Pregătire Profesională și ceilalți șefi de structuri din cadrul inspectoratului i-au instruit pe elevi cu privire la activitățile pe care urmează să le desfășoare.
Până în 20 decembrie, sub supravegherea unui tutore profesional, elevii își vor completa aspectele teoretice însușite la orele de curs, la structurile de ordine publică din cadrul polițiilor municipale și orășenești, secțiilor de poliție rurale și posturi de poliție comunale.