Știința Explorări a încheiat campania de transferuri pentru sezonul următor, odată cu legitimarea argentinianului Franco Medina, voleibalist care evoluează pe postul de centru. Născut în 30 martie 1999, Franco Medina are 1,97 m înălțime și vine de la echipa franceză Nice Volley-Ball. În cariera lui a mai jucat în Argentina, la Paracao Volei, Bolivar Volei și Obras San Juan Voley.
În pauza competițională, echipa antrenată de Marius Botea a perfectat opt transferuri: Mihai Tarța (opus, SCMU Craiova), Alpar Szabo (centru, SK Zadruga Aich/Dob, Austria), Radu Tănase (extremă, Universitatea Cluj), Alex Șugubețu (ridicător, CSM București), Alexandru Urian (libero, Unirea Dej), Adrian Chirino Callam (ridicător, Leopardos de Camaguey, Cuba), Cristian Badea (trăgător secund, CSM Constanța), și Franco Medina (centru, Nice Volley-Ball).