Protest al cetățenilor din Șomcuta Mare la sucursala Vital din oraș. Nemulțumirea oamenilor este legată de apa insuficientă de la robinete din ultimele luni. Cu toate că există câteva soluții, acestea deocamdată se lasă așteptate, din diferite motive.
La protestul autorizat de primărie au participat câteva zeci de nemulțumiți, reprezentanți ai Vital, organe de ordine, precum și edilul orașului. Acesta le-a explicat oamenilor exact problema cu care se confruntă localitatea, cauzele acesteia, precum și soluțiile: „Știu că sunteți supărați, pe bună dreptate, dar noi nu putem ieși din Vital și ADI Maramureș deoarece avem nevoie de ei să facă investiția care să ne aducă apă suficientă pe viitor. Dacă noi gândim că putem obține apă suficientă de aici din Șomcuta, ne înșelăm amarnic. Asta din cauză că nu avem efectiv de unde să obținem apă. Am încercat să suplimentăm sursele de apă la Finteuș, cu ani în urmă, și specialiștii nu au găsit mai multă apă. Soluția este să aducem apa de la Baia Mare pe coloana principală, pe o conductă de 400 mm, care să satisfacă tot timpul anului necesarul de apă pentru oraș. Dacă în urmă cu 10 – 15 ani apa de aici era suficientă, acum orașul și toate localitățile aparținătoare s-au extins, există mult mai mulți consumatori. În aceste condiții, consumul de apă a crescut și el în ultimii ani, așa că este insuficientă. Singura soluție viabilă pentru viitor este legată de investiția prin care magistrala de apă din Baia Mare va trece pe la noi și atunci vom avea apă suficientă. Până atunci, încercăm varianta cu aducerea unui surplus de apă de la bazinul Vitalului de la Hideaga”, le-a explicat nemulțumiților primarul Gheorghe Buda. Doar în ultima lună debitul de apă s-a suplimentat cu circa 3 milioane de litri de apă, însă necesarul este de câteva ori mai mare.