Cea dea XIII-a ediție a Zilei Porumbului a avut loc recent în Colțirea, Comuna Ardusat. Evenimentul a fost organizat, ca în fiecare an, de Agrocentrum în colaborare cu firmele specializate în domeniul seminţelor, la loturile demonstrative ale fermierului Vasile Sarca.
Ineditul acestei ediţii a fost prezenţa, pe lângă firmele invitate, a unei grupe de elevi ai Liceului Agricol din Seini.
Mirela Vereş, organizatorul evenimentului, a precizat: ”Este cea de-a 13 ediţie a Zilei Porumbului pe care o organizăm aici, în câmp, la fermierul Sarca Vasile, care a realizat aceste frumoase loturi demonstrative. Seminţele de porumb provin de la Fertillia, MasSeeds, KVS şi Lidea. Sunt practic cei care şi participă la această ediţie. Mai sunt prezente şi firmele Chemark rom şi Solarex, ce se ocupă cu produse de protecţia plantelor, ce au oferit cadouri pentru tombola organizată aici pentru fermieri. Prezenţi au fost şi cei de la EastAgro şi Agrisorg. Avem şi o grupă de elevi de la Liceul Agricol din Seini. Ei vor fi probabil viitorii tehnicieni agronomi, ingineri agronomi, de ce nu! Reprezintă viitorul agriculturii româneşti. Cred că este foarte interesant şi pentru ei să vadă ce se întâmplă la o astfel de manifestare, să aibă contact direct cu fermierii, cu firmele furnizoare. Sunt prezente şi oficialităţi de la DAJ Maramureş, Oficiul Fitosanitar şi APIA Maramureş. Însă cei mai numeroşi sunt fermierii din judeţ, atât mai mici, cât şi mai mari, ei lucrând de la câteva hectare la peste 100 de hectare”.
Viitorii agricultori, încântaţi de ce au văzut
Elevii s-au arătat încântaţi de participarea la eveniment. Dacă pentru unii agricultura este deocamdată doar o pasiune, pentru alţii reprezintă deja un mod de viaţă.
”Avem o fermă de familie în Seini, ne ocupăm cu zootehnia şi agricultura. Avem aproximativ 100 de capete de vaci şi lucrăm undeva la 120 ha de teren, amplasate în judeţele Maramureş şi Satu Mare. Eu sunt pasionată de mică de creşterea animalelor şi agricultură şi atunci am ales să îmi continui studiile în acest domeniu. Acum îmi ajut familia şi aşa învăţ, la modul practic, tot felul de lucruri despre agricultură. La liceu sunt în clasa a X-a, iar aici învăţ teoria. Aşa le pot combina pe ambele. După liceu intenţionez să îmi continui studiile la Facultatea de Agronomie de la Cluj şi să devin inginer agronom” – a spus eleva Cristina Crişan.
Lise Grimoux (MasSeeds) a punctat cu ce a venit în acest an în sprijinul fermierilor: ”Ca în fiecare an, venim cu soluţii pentru fermieri, lucrul cel mai important pentru ei. Putem vedea că aici în zonă aveţi încă noroc de vreme cât de cât mai bună, pentru că în alte zone din ţară fermierii sunt atât de loviţi de natură, încât mulţi se gândesc să renunţe la toate culturile. În acest context, MasSeeds vine cu soluţii complete şi acum. Ne adaptăm la nevoile fermierilor. E destul de important de a identifica nevoile fiecărui fermier în parte, deoarece fiecare zonă are specificul ei, aşa că noi venim cu soluţii AgroPlus, pe partea vegetală, ajutăm la răsărire cu biostimulatori. După această etapă, venim cu ajutor legat de fertilizare, cu programul prin care propunem analize de sol, apoi urmărim cultura prin programul de identificare a indicatorilor de producţie la fermier”.