Vin banii pentru producătorii agricoli afectați de secetă!

0
33

În Ședința Guvernului de săptămâna trecută s-a aprobat o Ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat care va fi acordat producătorilor agricoli pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024.
Actul normativ aprobat instituie o schemă de ajutor de stat sub formă de grant, având ca obiectiv acordarea de compensații producătorilor agricoli care au cultivat suprafețe cu culturi agricole și au fost calamitate de seceta pedologică din agricultură.
Seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024, ca fenomen meteorologic nefavorabil asimilat unei calamități naturale, a fost semnalată prin analize și informări lunare realizate de Administrația Națională de Meteorologie, precum și de Academia de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești“. Au fost luate în considerare datele și informațiile înscrise în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole.
Grantul este de 1.000 lei/ha calamitat, conform procesului-verbal întocmit.
În Maramureş au existat probleme cu seceta mai ales în zona Ţării Codrului.
”Am întocmit procesele verbale de constatare a pagubelor, în echipe mixte, având o suprafaţă totală afectată de 266 ha, în special de porumb, dar şi de floarea-soarelui şi soia. Însă gradul de afectare nu a fost ca în sudul ţării, de 80-100%, ci am avut o medie de circa 44% grad de afectare” – a precizat ing. Dan Ioan Cocîrcă, dir. exec. DAJ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.