Se pun bazele unui spital de îngrijiri paliative în Baia Mare

3
314

În municipiu se pun bazele pentru construirea unui spital de îngrijiri paliative, primul din Transilvania, dat fiind faptul că există numeroase solicitări pe acest segment din partea pacienților, iar unitățile medicale din județ nu mai fac față.
Despre acest proiect a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
„Construcția în sine, structura de beton, este deja făcută și va avea 120 de paturi. Este o necesitate mare acest spital, deoarece nu există în Transilvania întreagă, există centre de îngrijiri paliative, dar nu există niciun spital de îngrijiri paliative, cu tot ce înseamnă ambulatoriu, laborator, cu toate cele care se impun într-o astfel de unitate medicală și dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns în această fază în care, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, dacă Dumnezeu va ajuta, vom găsi înțelegere și finanțare și vom demara lucrările, care între trei și cinci ani, ar putea să se încheie” – a declarat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Spitalul „Sfântul Nectarie” se va afla în vecinătatea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare și cel mai probabil va ajunge să deser­vească nu doar Maramureșul, ci și județele din jur, precum Satu Mare sau Sălaj.

3 COMENTARII

  1. Prevenție trebuie!
    Încă stăm cu pisicile în casă fără să știm că părul lor duce la cancer de plămâni și paraziții lor la cancere de prostată și boli degenerative ale creierului.
    Dar noi încă acționăm după cum am văzut în desene animate! Bunicii știau mai bine și nu țineau animalele în casă…
    Îmi pare rău pentru cei care au intrat deja în hora pisicilor dar adevărul trebuie spus…Asta ca să nu ajungă și ei cazați în casa pomenită mai sus.

  2. O alta hoție,după blocul de vis a vis de catedrala,acum cică spital.Sa de-a bani prostii că pe lîngă asta își mai fac popalaii niste case ,mai schimba mașină.Ca doar dau prostii

  3. Mda… Când omori oameni în ziua de Crăciun , vine și ,, răsplata ,, … Ne laudă popa și ne îmbracă în costum , frac de scânduri într-o veselie … După 35 de ani, să n-ai Spitale Regionale, înseamnă că democrația este încă departe …

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.