Subvenții de la stat pentru asociații, fundații și culte

0
39

Până la 30 octombrie pot solicita subvenții de la stat, asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România. Documentația de solicitare a subvenției se depune: fie în format scris, la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) în a cărei rază teritorială își are sediul asociația/fundația/cultul, fie electronic pe adresa de e-mail: subventii_lg34@mmanpis.ro.
Oficialii AJPIS Maramureș spun că pentru a deveni eligibile în cazul subvențiilor de la stat, asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să administreze unități de asistență socială în cel puțin două județe, inclusiv municipiul București, sau să administreze o unitate de asistență socială ai căror beneficiari provin din două sau mai multe județe, inclusiv municipiul București și care se încadrează în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015. De asemenea, trebuie să fie persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii și să dețină licență de funcționare în cazul serviciilor sociale pentru care solicită subvenție.
Cuantumul lunar al subvenției care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată: maxim 1.000 de lei/ persoană, pentru serviciile sociale cu cazare, cu excepția adăposturilor de noapte; maxim 600 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare, precum și pentru adăposturile de noapte.
Formularul electronic al cererii de solicitare a subvenției, în format editabil se poate descărca de pe pagina de internet a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, respectiv a agențiilor teritoriale. Dosarul trebuie să cuprindă: cererea de solicitare a subvenției, în original; ultimul bilanț contabil înregistrat la direcția generală a finanțelor publice județeană; balanța contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentației; certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local și central, în original, din care să rezulte că atât asociația/fundația/cultul cât și unitățile de asistență socială pentru care solicită subvenții, nu au datorii scadente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.