Gavril Babiciu, demn urmaș al celor din neamul Leului de la Șișești

1
160

Joi, 31 octombrie, sala Cercului Militar din Baia Mare era plină-ochi cu ocazia prezentării a trei cărți despre „Leul din Șișești” a celui mai cunoscut „lucacist” al Tribunului Vasile Lucaciu – col. (r) Gavril Babiciu, cetă­țean de onoare al comunei Șișești, președintele Asociației „Renașterea Șișeșteană”, scriitor.
Moderatorul evenimentului a fost col. (rtr) Ioan Bota, președintele Filialei Maramureș al Asociației Naționale Cultul eroilor „Regina Maria”, camarad al evenimentelor patriotice de ținută din ultimele decenii, care a vorbit în termeni elogioși despre activitatea lui Gavril Babiciu și despre personalitatea tribunului Vasile Lucaciu: ”Prin întreaga sa activitate, luptă politică și înalta sa conștiință națională, dr. Vasile Lucaciu s-a dovedit a fi, la răscrucea secolelor al XIX-lea și al XX-lea, un strălucit militant pe tărâm politic și național, un Drapel de Luptă mereu desfășurat, contribuind astfel, în mod hotărâtor la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, la progresul întregii noastre națiuni.”
Au mai luat cuvântul colonel (r) Voicu Șichet, venit de la Satu Mare, scriitorul Gheorghe Pârja, inginerul Cristian Mariș, directorul Editurii „Marist” Baia Mare. Atmosfera muzicală a fost asigurată de elevii de la Școala Populară de Artă, conduși cu măiestrie de prof. Codruța Lupșe.
Ajungând acasă, am constatat cu bucurie, că de fapt, Gavril Babiciu pe lângă o lecție adevărată de istorie, ne-a oferit nu mai puțin de patru cărți, pe care le enumăr cu drag: „Șișești – Maramureș în vâltoarea istoriei”, „Vasile Lucaciu, erou al națiunii române (Supliment al revistei de cultură „Nord Literar”), „Omagiu Leului de la Şişeşti dr. Vasile Lucaciu Erou al Națiunii Române” și „Pe urmele Întregitorilor de ţară”. (G.D.)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.