Un echipaj salvamont Maramureș a fost solicitat să acorde sprijin pentru transportul unei persoane de 63 de ani, dintr-o zonă izolată din Cavnic, care avea probleme de sănătate. Aceștia au transportat pacientul până la echipajul SMURD, iar de acolo bolnavul a fost dus la spital.
“O acțiune a fost derulată de salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș la primele ore ale dimineții de ieri, în zonă greu accesibilă a localității Cavnic. Salvatorii montani au fost solicitați ca resursă de sprijin pentru transportul unei persoane de 63 ani cu multiple probleme medicale și în imposibilitatea de a se deplasa. Acesta a fost preluat și evacuat până la echipajul SMURD venit în sprijin de unde a fost transportat la unitatea medicală pentru investigații și tratament”, a declarat Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș.































