Copiii și tinerii de la Casele de Tip Familial nr. 2 și Hollósi Simon Baia Mare au avut parte de o experiență de neuitat alături de voluntarii “Ajungem Mari”, într-un loc plin de magie: librăria Cărturești Baia Mare.
„Pornind de la un fragment din cartea «Povești pentru copii fericiți», am vorbit despre puterea faptelor bune, despre bucuria de a oferi și despre cum gesturile mici pot aduce mari schimbări în sufletul nostru și al celor din jur. Într-un atelier creativ și plin de emoție, am pregătit împreună borcănașe cu citate pozitive, mesaje menite să ne încurajeze în momentele mai dificile. De asemenea, am realizat decorațiuni de iarnă – mici simboluri ale generozității noastre, care pot fi luate acasă în schimbul unei donații”, au precizat reprezentanții DGASPC Maramureș.
Fondurile adunate vor susține educația și dezvoltarea copiilor din sistemul de protecție specială și familii defavorizate: meditații, ședințe de terapie, cursuri interactive sau ieșiri.