– Urmare din nr. 10580/15 februarie 2025 –
Toți membrii Fanfarei Municipale l-au îndrăgit pe ierarhul care părea desprins din icoane. Indiferent de confesiune, fiecare membru al orchestrei de instrumentiști devenea mai sfios în preajma Preasfințitului Justinian. Mai mult, reușeau să își deschidă inimile în fața sa, să-i spună bucuriile, dar și mâhnirile. Vedeau în el un adevărat prieten, spune dirijorul Fanfarei Municipale, Florian Mătăsaru.
„Eu am în Fanfara Municipală persoane de religii diferite, absolut toți, niciodată nu au spus că nu vin la Înaltpreasfințitul Justinian, la episcopie. L-au îndrăgit foarte mult. Au rămas toți siderați de aura pe care o avea. Era ca un sfânt când te apropiai de el… Știa foarte multe și l-am întrebat: Preasfinția Voastră, de unde le știți pe toate? Fiind monah, fiind în funcția pe care o aveți sunteți mai ferit oarecum de ce este în lume. Zice: ‹‹Te înșeli, dragul meu! Eu de-a lungul vremii am spovedit foarte mulți››. Și ne dădea exemple, nu nume, dar exemple și spunea: ‹‹Eu știu tot ce se întâmplă datorită enoriașilor mei››. Rămâneam extraordinar de surprinși câte știe de lume și despre viață. Nu ne lăsa să plecăm: ‹‹Mai stați, să mai vorbim, să depănăm amintiri››. Noi nu prea știam ce să vorbim față de câte știa el. Ne-a povestit viața lui din copilărie, de fiecare dată găsea alte și alte subiecte, avea o ținere de minte extraordinară, era un om lucid, până în ultima clipă a fost așa. Când îl vedeai la prima vista, tresăreai. E un sfânt, nu pot să ajung la el. Cum deschidea gura, spărgea orice barieră, era prietenul tău, era omul pe care îl cunoșteai de-o viață, omul căruia poți să îi spui absolut orice pentru că te înțelege, era formidabil. Era pur și simplu o normalitate, faptul că vorbeam atât de firesc, că nu crea nicio barieră, era prietenul tău adevărat, simțeai că nu poți să îi ascunzi nimic, că nu-i voie să îi ascunzi ceva”, relatează Florian Mătăsaru.
Mai mult, membrii fanfarei au constatat că episcopul le citea inimile. Așa că își alegea pildele intenționat ca să le tămăduiască rănile sufletești sau să le răspundă la frământările ascunse în ungherul inimii.
„Parcă ne citea pe fiecare și ne spunea niște pilde extraordinare care ne-au intrat la suflet și de acolo plecai mult mai bine, mai curat, oarecum spălat de toate cele rele și vorbeam nu numai noi, fiind ortodocși, ci și ceilalți colegi. I-am și spus când mergeam acolo: Sfinția Voastră noi nu suntem toți ortodocși. A răspuns: ‹‹Ce mă bucur!›› Mergea, se apropia de ei și îi binecuvânta, toți se bucurau de respectul pe care îl acorda Înaltpreasfințitul Justinian și ei la rândul lor se simțeau binecuvântați”, a mărturisit Florian Mătăsaru. (va urma)
