Liceul Teoretic “Pintea Viteazul” Cavnic a găzduit în luna februarie ultima activitate de învățare transnațională din cadrul parteneriatului Erasmus+ „Healthy life calls you/Now is time to move”. Au participat 16 elevi și 4 profesori reprezentând școlile partenere din Italia și Turcia.
Participanții la proiectul Erasmus+ au fost implicați în jocuri de cunoaștere, activități practice: atelier tehnici de prim ajutor, atelier de pregătire pâine de casă, vânătoare de comori, activități sportive: tras cu arcul, bowling, patinaj, tuby. De asemenea, s-au făcut prezentări pe tema proiectului, abordându-se subiecte legate de schimbările climatice – plantele și procesul de producție, dieta sănătoasă, beneficiile activităților fizice, alternative low-cost pentru mișcare.
“Participarea la această activitate transnațională i-a ajutat pe elevi: să-și dezvolte abilitățile de comunicare într-o limbă străină; să încerce sporturi noi (în special cele practicate pe zăpadă); să afle despre nenumăratele beneficii ale activității fizice; să deprindă obiceiuri sănătoase în privința dietei și a mișcării zilnice; să afle despre cultura unei alte țări (România); să lege prietenii și să aprecieze diversitatea; să devină mai toleranți muncind în echipe mixte”, a punctat prof. Claudia Stoica, Liceul Teoretic “Pintea Viteazul” Cavnic.
Proiectul are ca obiective: îmbunătățirea sănătății fizice și psihice a elevilor din cele 3 școli partenere și să contribuie la starea de sănătate a acestora prin implementarea unor activități specifice, oferirea unor informații despre nutriție sănătoasă și încurajarea activităților fizice pentru a minimaliza și elimina problemele legate de lipsa de nutriție, mișcare, comportamente nesănătoase. De asemenea, partenerii proiectului și-au propus să împărtășească, să pună în acțiune și să sprijine abordări inovatoare în educația pentru sănătate, punând la dispoziție cele mai bune practici. Proiectul se încheie la finalul lunii aprilie 2025, având o durată totală de 18 luni.