Cu nuanțele de rigoare • Maramureșul are propria listă de localități dispărute!

România are o listă nefericită de localități dispărute. Îi zice “lista localităților fictive”, cumva nefericit, dar e vorba de “localitățile depopulate sau dispărute, dar care nu au fost desființate printr-un act normativ. Deși ele apar în nomenclatorul SIRUTA sau alte date oficiale administrate și utilizate de instituțiile publice din România, în realitate aceste localități nu mai există” – conform wikipedia.

În România există localități pustii fără locuitori din care au mai rămas doar niște case în degradare, precum și localități fictive care în realitate se află acum pe fundul unui lac de acumulare sau care au dispărut în urma unei inundații, a unei alunecări de teren sau în urma construcției Canalului Dunăre – Marea Neagră. Unele din aceste localități nu au nicio construcție, nu au căi de acces și pot fi localizate pe un teren viran doar în baza hărților istorice. Altele au fost mutate în componența unor localități vecine păstrându-se totuși și denumirea localității comasate ce trebuia să dispară. Toate aceste localități fictive au cod poștal cu toate că în multe cazuri nu există nicio locuință, nici măcar în paragină” – spune aceeași sursă.

Cum stă Maramureșul?

Maramureșul stă perfect, nu are nicio localitate în lista oficială! Suntem tari! Județul Cluj are vreo 7 localități dispărute, „fictive” cică, Sălajul are vreo 2-3 (Pădureni, Țărmure), Satu Mare are 4 (Văgaș, Cucu, Eteni). Șocant e însă satul Geamăna, din Apuseni, dispărut sub… steril. Noi, nimic. Chiar așa să fie? Sigur, discuția devine nuanțată, în multe cazuri, la noi, e vorba de localități care au dispărut nu de tot, ci și-au mutat vetrele. În unele cazuri Istoria ne-a despărțit, vezi Apșele, Bedeu, Drăgoești etc, dispărute doar de pe harta Maramureșului, dar sunt în Ucraina, rebotezate. În unele cazuri, s-a mutat „vatra satului” de la șes la deal sau la munte, uneori de teama năvălitorilor sau chiar la venirea lor, a tătarilor. Sunt acele cunoscute Susani/ Josani, de pe Valea Izei. În alte cazuri, vatra s-a mutat natural, odată cu dezvoltarea, iar cel mai simplu și logic e exemplul Băii Mari, mutat dinspre Centrul Vechi spre Centrul Nou, apoi spre zona hotel Mara – Bd. Unirii, mai nou spre mall-uri… Deci, până la urmă, avem localități dispărute în Maramureș? Firesc. Ba avem o mulțime.
În Maramureșul istoric, peste Gutâi, avem Copăcești, lângă Breb, apoi Vințești care s-a unit cu Budeștiul. Apoi Cămârzana, unit cu Călineștiul. Mestecăniș, unit cu Giuleștiul. La fel, Tursad cu Vadu Izei. Altele sunt doar rebotezate, dispărute doar ca nume: Crăcești devenit Mara, Poienile Glodului sau a Șieului devenit Poienile Izei, Valea Porcului – legendara republică, devenită Valea Stejarului. Sau Satul Bătrân, devenit Preluca Veche. Dincoace de Gutâi, în zona de sud a Maramureșului, sunt foste vetre de sate la Seini, Cicârlău, Tăuții-Măgherăuș. În Seini a fost chiar cetate. La Cicârlău, se vorbește atât despre Satul Pustiu, cât și despre Tomești. În Tăuții-Măgherăuș a fost Lunca Înaltă. De asemenea, în Nistru a existat o vatră în zona capelei lui Sf Ioan Nepomuk, Băița a avut la Lomaș o localitate cunoscută drept Fekete Banya. De altfel, zonele minerești au avut așa ceva. Și Ocna Șugatag a avut Ocna Handal. La fel, ar fi existat Băile Săsar – Szaszar Banya. Ca să nu ne amintim de Baia Borșa, cea care avea mai mulți locuitori sus la mine, în barăci, decât în localitate, în vremurile de glorie a mineritului. Și revenim la o poveste frumoasă, indiferent cât de reală o fi, spusă nouă demult, de un preot bătrân. Auzise că este un copil nebotezat, de câțiva anișori, sus la barăcile de la minele din Baia Borșa, probabil la Gura Băii. Se duce preotul, în anii 70, sus. Găsește o comunitate mare, cu barăci, femei ce spălau rufe, în centru, pe un platou, o puzderie de copii ce jucau fotbal în stilul puștilor, toți buluc după o minge. Care despuiat, care desculț, care cu cizme de gumă. Se duce la un miner: „Mă, am auzit că aveți aici un copchil nebotezat. Nu se face, mă, nu-i creștinește, care-i acela, pă care trebe să-l botez?” Și vine răspunsul: „Pă care li-i prinde, părinte…”
În lista noastră ar mai trebui să apară satul pe bune dispărut Zălătruc, de sub Țibleș, ce avusese chiar școală. Tot în Groșii Țibleșului a mai existat „La greble”, unde se opreau lemnele ce veneau pe apă, de la munte.
Prin urmare, avem sate dispărute. Nu ca orașele fantomă americane, bune de vizitat, dar avem. Și viitorul nu sună foarte bine. În acest moment, recensământul din 2001, dar și cel mai recent arată 10 localități în Maramureș care au sub 100 de locuitori. Campioanele, de talie națională, sunt Jugăstreni – 43 de locuitori, Stejera – 44, Izvoarele – 48, la listă se adaugă Aspra, Frâncenii Boiului, Durușa, Românești, Groape, Întrerâuri, Dealu Corbului. Culmea, unul mai frumos ca altul, cu biserici vechi, cu case răsfirate, unele pustii sau dărâmate. Poate că o abordare de stil italian ar fi mai benefică satelor amintite decât respingerea celor ce vin să cumpere să se așeze ori fâlfâirea de prețuri imposibile.
Un exemplu pozitiv e cătunul Strâmba tot din Groșii Țibleșului, unde cresc case. În Italia, mai multe sate pe cale de dispariție au scos la vânzare case cu… un euro, evident cu pretenția să reabiliteze casa și să locuiască ori să facă turism. O aluzie doar, nu o strategie de dat mură-n gură candidaților ce promit orice, zilele acestea. Prin urmare, cum e? Dispărem? Nici vorbă. Trebuie doar să ne reorientăm, să ne reorganizăm, să punem în valoare ce avem și iată, chiar și ce NU mai avem!