”Căruțul din Cufoaia”, o veritabilă întoarcere în lumea satului de odinioară. Aflat la cea de a V-a ediție, evenimentul a readus la viață obiceiuri, povești locale și dansuri tradiționale.
Obiceiul simbolizează recunoașterea muncii agricole și a hărniciei celui care deschide sezonul de arat. Prin acest ritual, comunitatea își exprimă aprecierea față de agricultorii care asigură hrana și bunăstarea satului.
De asemenea, ”Căruțul de la Cufoaia” este o formă de rugăciune pentru o recoltă bogată și o viață prosperă. Pregătirile încep cu o săptămână înainte de eveniment. Sunt pregătite elementele ritualice: rotițele, plugul, funia și steagul. Se aleg participanții: 6–8 flăcăi care vor trage rotițele (”căruțu”), având rolul de ”boi”, ”Mânătorul”, care își pregătește biciul, și ”udătorii”, 6–10 feciori cu gălețile cu apă. Înainte de a porni în alai, feciorii sunt ospătați în casa celui sărbătorit. Apoi, se îndreaptă spre ogor, unde înconjoară terenul, așează jugurile și se roagă pentru binecuvântarea țarinei. După ritual, alaiul străbate ulițele satului.
”Udatul” caută să fugă, dar este păzit de unul dintre participanți cu găleata, care îl udă mereu atunci când încearcă să scape – precizează Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuş.