Jandarmii maramureșeni au participat la exercițiul ZIMBRUL 2025 NV

0
28

În perioada 10-13 iunie, mai mulți jandarmi maramureșeni din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș au participat la exercițiul tactic cu grad ridicat de complexitate, combinat-JOINT (de conducere și cu forțe în teren) pentru gestionarea unei situații de criză în domeniul ordinii publice, la nivel zonal, „ZIMBRUL 2025 N-V”, coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
Exercițiul a fost găzduit de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni.
Scopul exercițiului a fost antrenarea structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și al situațiilor speciale, în vederea consolidării capacității de reacție și a colaborării operative.
Pe parcursul celor trei zile, forțele implicate au gestionat scenarii tactice complexe care au presupus intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat.
Unul dintre obiectivele cheie a fost îmbunătățirea continuă a modurilor de acțiune, astfel încât intervențiile în situații reale să fie cât mai rapide, eficiente și bine coordonate.
La acest exercițiu au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, subunității operative din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, inspectoratelor județene de jandarmi Cluj, Satu Mare, Bihor și Sălaj, precum și reprezentanți ai altor instituții partenere: Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Harghita, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Biroul pentru Imigrări Harghita, Serviciul Public Salvamont Gheorgheni, Poliția Locală Gheorgheni, personal din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc și alte structuri care au un rol fundamental în protejarea populației și menținerea siguranței publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.