Sorina Pintea se plânge că nu suportă detenția

0
480

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a depus o cerere către Tribunalul Cluj pentru suspendarea executării pedepsei, la nici o săptămână după ce a fost încarcerată la Penitenciarul Gherla. În 6 iunie, ea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită.
Tribunalul Cluj a stabilit ca judecarea cererii depusă de Sorina Pintea să aibă loc în toamnă, pe 27 noiembrie.
Conform deciziilor instanțelor din Cluj care au dispus condamnarea sa, Sorina Pintea suferă de o afecțiune inflamatorie-dermatologică de natură autoimună. A fost diagnosticată cu această boală în noiembrie 2019, cu o lună înainte de a primi prima mită, în valoare de 10.000 de euro.
Atât la Tribunal, cât și la Curtea de Apel, avocații au solicitat judecătorilor să aplice o pedeapsă cu suspendare, invocând starea de sănătate a fostului ministru. Aceștia au avertizat că, în absența unui tratament adecvat, afecțiunea s-ar putea agrava, punându-i astfel viața în pericol.
Ultimele documente medicale incluse în dosar nu au arătat o agravare a stării de sănătate a acesteia, ci o stabilitate. Totuși, judecătorii au luat în considerare problemele de sănătate ale Sorinei Pintea și i-au impus o pedeapsă apropiată de minimul prevăzut de lege: 3 ani și 6 luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.