O „istorie vie” a mineritului, la o vârstă venerabilă • inginer Teodor BENE

0
452

Azi, bunul și distinsul nostru coleg și prieten, inginer Teodor BENE a ajuns la frumoasa și venerabila vârstă de 89 de ani.
S-a născut la 11 iulie 1936, în satul Fericea, comuna Valea Chioarului, Țara Chioarului, având un frate geamăn. Din nefericire, fratele a decedat după câteva luni. A fost o familie numeroasă, cu opt copii, dintre care cinci au rămas în viață până la o vârstă înaintată, iar patru au trecut de 80 de ani. Părinții lui, Ioan și Maria, cu renume în zonă și nu numai, l-au crescut și educat pe Teodor cu credință în Dumnezeu, cu aplecare spre carte, cu respect pentru semeni și pentru familie.
A urmat clasele primare în satul natal în perioada 1942-1946, iar pe cele gimnaziale la Gimnaziul Unic din Șomcuta Mare, în perioada 1947-1950. În 1950 a venit în Baia Mare pentru a da admiterea la Liceul „Gheorghe Șincai”, dar, având origine socială nesănătoasă, a fost îndrumat la Școala Medie Tehnică de Minereuri Baia Mare, pe care a absolvit-o în 1955, deoarece în perioada 1952-1953 a fost exmatriculat tot pe motive de origine socială.
În data de 24 iunie 2016, de Sânziene, a sărbătorit în Baia Mare 61 de ani de la absolvirea Școlii Miniere, împreună cu dragii și distinșii săi colegi, rămași foarte puțini, din păcate, 13 din 90 la absolvire.
După absolvire a fost repartizat în producție, împreună cu alți colegi la Exploatarea Minieră Baia Borșa, care a intrat în producție în același an, 1955. Și-a desfășurat activitatea la această unitate minieră până în anul 1962, când a intrat la Institutul de Mine din Petroșani. În perioada 1956-1958 a făcut stagiul militar, după care a revenit la Baia Borșa până în 1962.
În cei cinci ani cât a lucrat la Baia Borșa, tânărul de 19 ani a trecut prin școala vieții: acolo s-a confruntat pentru prima dată cu producția, cu oamenii veniți din toată țara să câștige bani, să facă meserie, să se confrunte cu viața adevărată din minerit, într-o zonă izolată, din nord-vestul României, unde angajații exploatării primeau spor de izolare de 25% din salariu.
Între anii 1962-1967 și-a continuat studiile la Institutul de Mine Petroșani, obținând licența în specialitatea inginer minier. La absolvire nu și-a luat repartiția la Trustul Minier Baia Mare pentru că ar fi fost trimis din nou la Baia Borșa, astfel că a optat pentru un loc la Sfatul Popular Regional Baia Mare – Secțiunea Industrie locală, care avea în subordine toate carierele și balastierele din regiune.
În 1968 a revenit în mineritul maramureșean la Exploatarea Minieră Șuior, unde a lucrat până la începutul anului 1970. Aici s-a experimentat și aplicat, pentru prima dată în țară, metoda de exploatare în cariere cu camere de minare și pușcare masivă, utilizând cantități mari de exploziv, care dislocau, la o pușcare, un volum de 50.000 tone de minereu sau de steril.
Ca urmare a înființării, în anul 1968, a Institutului de Cercetări Miniere din Baia Mare, prin unificarea Centrului de Cercetări Miniere cu activitatea de proiectare minieră din Baia Mare, la începutul anului 1970 a fost transferat la acest institut, unde a lucrat peste un sfert de secol, până în 1997, când s-a pensionat.
În această perioadă a îndeplinit funcții importante în cadrul institutului: de organizare, de dezvoltare, de coordonare a activității de proiectare minieră. Din 1974, Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Minereuri și Metalurgie Neferoasă din Baia Mare a devenit cel mai mare institut de profil din România, având peste 2.000 de salariați, dintre care 1.500 cu studii superioare, răspândit în 7 județe. Institutul avea în coordonare directă activitatea de cercetare științifică și proiectare minieră de la: Institutul de Cercetări Miniere Deva, Centrul de Cercetări și Proiectări pentru Metale Rare și Radioactive Măgurele-București, Centrul Metalurgic CEPRONEF Baia Mare, Laboratoarele de Pneumoconioze Baia Mare, Brad și Frasin, practic toată activitatea de cercetare științifică și proiectare pentru zăcămintele de minereuri din țară, mai puțin zăcămintele nemetalifere, a fost preluată de institutul din Baia Mare.
Începând cu 1974, inginerul Teodor Bene a participat în mod efectiv și permanent la transferul bazei materiale și a întregii dotări științifice de la cele două instituții de profil din București desființate, ICEMIN și IPROMIN, precum și la reorganizarea și consolidarea institutului.
În perioada 1975-1989 a elaborat și coordonat direct proiecte unicat de mare complexitate, cum au fost: iazul de steril de la Novăț, zona Borșa, funicularul pentru transport minereu de la mina Gura Băii, cota 1.320 m, la flotația Baia Borșa.
Pe parcursul activității, împreună cu colegii din Institut și cele două filiale, au proiectat și urmărit realizarea celor mai mari obiective miniere din țară, cum au fost zăcămintele de cupru de la Roșia Poeni și banatitele de la Moldova Nouă, precum și cel de sulf din Călimani.
Au mai elaborat expertize tehnice și analize economice pentru zăcăminte de minereuri din Maroc, Algeria (Africa), Argentina, Chile (America de Sud).
În ceea ce privește partea socială și grija față de mineri, familiile lor și nu numai, inginerul Teodor Bene s-a implicat în mod direct, împreună cu dr. Daniel Bărcan, fost director al Spitalului din Borșa, la proiectarea, executarea, punerea în funcțiune și finanțarea, din fondurile de investiții a Întreprinderii Miniere Baia Borșa, cu toate riscurile și piedicile făcute de anumite instituții ale statului, până la nivel de guvern, a „Centrului de recuperare și selecție profesională” (corpul A), precum și a unui bazin de înot (corpul B) și a unei săli de sport (corpul C), toate acestea fiind amplasate în cadrul Spitalului din Borșa.
Distinsul nostru coleg și prieten, și la această vârstă venerabilă, are o activitate deosebită, participând la întâlnirile anuale de ortaci care au lucrat la Baia Borșa, precum și la întâlnirea cu colegii geologi de la IPEG Maramureș.
Pe 4 februarie 2016 a inițiat și organizat o „manifestare istorică” la Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 1885 de ani de la „Prima atestare documentară a mineritului” în România – Roșia Montană 6 februarie 131 e.n. – 6 februarie 2016, Baia Mare. La întâlnire au participat peste cincizeci de specialiști în domeniul geologiei și mineritului, „generația de aur” care a condus peste 50 de ani destinele mineritului și geologiei din nord-vestul României.
Inginerul Teodor Bene este cronicarul nostru, pentru că scrie și publică despre viața și activitatea personalităților care au lucrat în domeniu precum: prof. univ. dr. ing. Ilie Paraschiv, fost director al Institutului de Cercetări Miniere Baia Mare, ing. Partenie Hărănguș, fost director la Întreprinderea Minieră Baia Borșa, inginer Nicolae Dicu, fost Ministru al Minelor, ing. Cornel Grama, fost director al IPEG Maramureș și mulți alții. Numeroasele articole scrise despre aceștia le-a adunat într-o carte intitulată sugestiv Omagiu iscoditorilor măruntaielor munților, apărută în 2024 la Editura Marist din Baia Mare și având nu mai puțin de 410 pagini.
Pe tot parcursul activității sale de 42 de ani, de la primii ani în producție la Baia Borșa și Mina Șuior, apoi peste un sfert de veac la Institutul de Cercetări Miniere din Baia Mare, cel mai mare institut de profil din România, și-a adus o contribuție importantă la dezvoltarea mineritului din zonă și nu numai, lucrând cu pasiune și multă responsabilitate. Și-a respectat colegii, subordonați și colaboratori. A reprezentat cu demnitate și profesionalism instituția în acțiunile și expertizele pe care le-a realizat în decursul timpului, în țară și străinătate. De aceea, s-a bucurat de respectul și prețuirea colegilor săi, iar astăzi se bucură de gândul bun al tuturor celor cu care a lucrat și a colaborat.
Dragă și stimate domnule inginer Teodor Bene,
Pentru tot ce ați realizat în activitățile profesionale și nu numai, la ceas aniversar, în preajma celui de-al 90-lea an de viață, colegii de școală, de producție, din cercetarea științifică și colaboratorii din Maramureș și din țară, îți dorim din toată inima „La mulți ani”, sănătate, bucurie și fericire!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.