Reportaj fără Inteligență Artificială • Cele mai ciudate locuri/lucruri de văzut pe Valea Izei!

De când avem colegi ro-boți în presă, e concurs de texte comerciale, inventate, unele cu iz de realitate, altele nici măcar. Toată vara a abundat de “reportaje” cu 10 locuri de văzut/de nevăzut/de revăzut în Maramureș/Apuseni etc. Unele au sămânță de adevăr, altele deloc, zero.
Cea mai recentă mo(n)stră de fabulație vine de la “Legenda străjerului magic din Țara Lăpușului, locul de aur al României”. E izvorul pulsatoriu din Poiana Botizii, așa să știți. Dar e concurat…în text, de un izvor din Remeți, pe care doar medicii și preoții tribali (din Maramureș…) aveau voie să-l atingă. Iar colegul nostru journalist R2D2 sau C3PO ne dă lovitura de grație cu exprimarea “astăzi încă mai există familii care pască molcom doar flaconul, crezând că strămoșii le-au lăsat secretul”. Traducere probabil din Windoweză în română… Așa că ne-am suit înapoi pe cai și țuști la drum, să vă arătăm totuși adevăratul Maramureș. Așa cum e, nefeștit. Aveți în cele ce urmează cele mai ciudate locuri și lucruri de văzut pe Valea Izei!
În Săcel, în capăt de vale a Izei, avem încă de la limita de județ acea frescă ce-l sărbătorește mai degrabă pe Florin Piersic decât pe Pintea Viteazul. Clujeni amândoi, nu zicem, doar că… nu suntem chinezi, nu-s toți clujenii la fel. Tot la Săcel, spre ieșirea din sat, se află acel izvor cu dublă folosință… la izvor puteai lua apă, dar și droguri, era punct de alimentare pentru sete și pentru vise. Sus în munți, deasupra Săcelului, se află și acel Izvor albastru al Izei, în care apa iese de sub o stâncă după ce a venit cale de kilometri prin peșteri, făcând sărituri în cascade și piruete de 360 de grade. Acum, izvorul devine încet, grație exemplelor proaste, o “Fontana di Trevi di Sacel”, oamenii aruncă bani în izvor și mai ales eurocenți, convinși că gestul le va aduce fericire…
În Săliștea de Sus, dacă nu altceva, ai de văzut sus pe deal, la bisericuța veche superbă, cu Pietrosul Rodnei în fundal, unul dintre cele mai excentrice și mai kitschoase cimitire din Maramureș, cu cruci și pietre imense, supradimensionate și multă multă fală.
Următorul oraș, Dragomirești, are teren de fotbal cu tribună naturală, un deal pe care se stă în iarbă. Are și o vale cu cartier, cu râul Baicu, apoi cu supernatură ce geme de istorie, are urme de cetate și povești cu partizani și fugari în munți, total nefolosite.
Comuna Bogdan Vodă-Cuhea are ceva special. Dinozaur. Nu ne credeți, poftiți în spatele blocurilor și a pieței rustice și vedeți un dinosaur de gips, pregătit în anii 80 să ajungă la muzeul Grigore Antipa. Cu un drum s-a făcut și un vodă Bogdan pe cal, de aceeași dimensiune, din care a rămas calul și pulpele, bustul fiind cumpărat de un borșean ce și l-a pus în curtea pensiunii. Păi nu?

În Ieud, în vecini, e singurul loc unde oamenii nu și-au lăsat porțile maramureșene să moară, să dispară. Le-au tăiat și le-au înfipt în țevi… Șieul e comuna cu stație de tratare a apei nouă și nefolosită nici măcar o secundă, la robinet curge apă ca din râu.
Rozavlea e locul ce se vrea cochet, cu arbuști tunși ca niște pudeli, în fața caselor cu grajd. E locul care are poate cea mai frumoasă legendă, cea cu uriașul și Roza Rozalina, nefolosită turistic. E locul care are, în aceeași clădire, bar, bibliotecă și birou de evidența populației.
La Strâmtura se află o superbă biserică veche ce apare prin reviste străine, însă total ignorată. Aici a fost ultimul bastion al opoziției la colectivizare, oamenii au preferat să mănânce bătaie sau să facă pușcărie decât să-și dea terenurile și averile la Statul comunist. Azi, niciunul n-are pensie și primesc ajutoare sociale de la Statul capitalist.
Urmează Bârsana, în care atracția turistică, mănăstirea, e de fapt cel mai neinteresant lucru de văzut acolo. Avem aici meșteri de porți, avem cea mai mică chilie/bisericuță din lume, din România clar, a pust­nicului Nuțu. Avem o interesantă trecere printre dealuri spre Hera/Petrova, pe valea Muntelui, numită așa pentru că pe aici traversau turmele satelor spre munții adevărați ai Maramureșului, la Repedea și Poieni. Și tot aici avem o perfecta mostră de kitsch, casa unui localnic la care inclusiv fântâna și grătarul sunt din inox, cu aluzie la Turnul Eiffel.
În fine, la Oncești revine fala. De la poarta de intrare dinspre Vadu Izei cu versuri scrise de…primar, la cea mai mare sală de nunți tradițională din lemn ce există sau a existat.
Pe drum am uitat, mai retrase fiind, comuna Botiza, cu un drum spre Groșii Țibleșului distrus, parcă intenționat, desi e singura legătură spre Țara Lăpușului, Bistrița, Cluj, Sălaj, a celor din zonă.
Și Poienile Izei, cea asupra căreia străjuiește stânca Biserica Dracilor de care localnicii nu vor să audă, se prefac că nu știu de existența ei. Unde dintotdeauna și până va fi gata noua canalizare, dejecțiile curg prin șanțul casetat prin centrul localității, de unde și mirosul fenomenal din zonă.
Cât despre întreaga vale a Izei, au mai rămas de spus/scris câteva lucruri. Ca de la om la… inteligența artificială (A.I.) Ici colo au mai rămas mostre din fosta civilizație a lemnului, dar acum la modă sunt casele mari, roz, portocalii, cu gard de inox. Fără cai, fără care, cu multe mașini cu numere străine. Cu multe minimarket-uri. Fără agricultura de odinioară, fără terenuri lucrate sau măcar cosite. Cu o Iza, un râu ce debutează mai spectaculos ca probabil 90% din râurile din România și sfârșește jalnic, murdar, plin de gunoaie, de cârpe, dar mai ales de dejecții.
Știm că am mai spus și că e o chestie de bun gust, dar nu poți să nu subliniezi că în Iza se deversează 3 stații de epurare ale canalizărilor de localități mai în amonte de aducțiuni de apă din pânza freatică a altor 3 comune, ele în aval de canalizarile amintite. În traducere, pe Valea Izei beți apă îmbuteliată, nu de la Robinet. Sau de izvor. Orice izvor. Sau din urmă de cal. De TAF. Dar chiar și așa, sau poate tocmai de aceea, datorită contrastelor absolut incredibile, iu­bim Valea Izei acum mai mult ca înainte, când era”Țara lemnului”!