Stagiul „Daniel Brata” debutează, mâine, în polivalenta băimăreană

0
105

A treia ediție a stagiului național de pregătire „Daniel Brata” la judo va avea loc în perioada 5-7 septembrie, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. Eveniment la care vor participa peste 150 de sportivi din România, Slovacia și Țara Galilor.
Invitatul special al acestei ediții este Lukas Krpalek din Cehia, dublu campion olimpic, dublu campion mondial, triplu campion european și multiplu medaliat în circuitul Federației Internaționale de Judo.
Cei 150 de sportivi au incluse în program câte două antrenamente în zilele de vineri și sâmbătă, respectiv unul duminică.
Imaginea acestui stagiu, Daniel Brata, este cel mai reprezentativ judoka maramureșean și român din ultimii 25 de ani. Acesta a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară, în 2008 (locul 9) și 2012, dar este și triplu medaliat la Campionatele Europene.
Evenimentul din acest an este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.