Grup suport pentru băimăreni

0
76

Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin intermediul Serviciului Social Copil, Familie, anunță demararea unui nou program de suport psihologic și social, dedicat persoanelor care se confruntă cu diverse provocări emoționale, familiale sau profesionale.
„Grupul de suport oferă un cadru sigur și confidențial, unde participanții pot îm­părtăși experiențe, pot învăța strategii de adaptare și pot beneficia de sprijinul unor specialiști, dar și de cel al altor persoane aflate în situații similare. Scopul principal este acela de a reduce sentimentul de izolare, de a consolida stima de sine și de a facilita dezvoltarea personală a fiecărui membru. Grupul se adresează tuturor persoanelor care simt nevoia de sprijin, indiferent de vârstă sau de tipul de problemă cu care se confruntă. Poate fi vorba de dificultăți în relațiile de familie, anxietate, stres, pierderea unei persoane dragi sau alte probleme ce afectează echilibrul emoțional – au precizat reprezentanții DAS Baia Mare.
Înscrierile se fac în perioada 22 septembrie – 10 octombrie, în Baia Mare, B-dul Republicii nr. 70A, în intervalul orar 9-15 sau la tel. 0262708.453.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.