Sfârșit de săptămână intens pentru Serviciul de Ajutor Maltez

0
60

A fost un sfârșit de săptămână extrem de intens și solicitant pentru voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, care s-au aflat în Piața Libertății, la a XXX-a ediție a Sărbătorii Castanelor.
”Pe durata celor trei zile am avut parte de un număr relativ mare de incidente mai mult sau mai puțin grave, gestionate cu calm, profesionalism și echilibru de către echipajele de prim ajutor, unul dintre pacienți fiind predat către echipajul de urgență de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș. Prin proiectele desfășurate, voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare sunt întotdeauna în prima linie acolo unde este nevoie și continuă o tradiție de aproape zece secole a Ordinului de Malta în sprijinirea celor bolnavi, a celor săraci și a celor marginalizați din societate”, au punctat oficialii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.