Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a găzduit ceremonia de deschidere a noului an universitar pentru programul de studii „Asistență medicală generală”, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. La eveniment au fost prezenți și Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Florian-Valeriu Sălăjeanu, prefectul județului Maramureș, precum și Dr. Rareș Pop, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Extensia universitară Baia Mare, aflată la al treilea an de activitate, își consolidează rolul în formarea viitorilor profesioniști din domeniul medical, oferind tinerilor șansa de a studia aproape de casă și de a se pregăti pentru o carieră dedicată sănătății.
„Mă bucur nespus de mult că am posibilitatea să fiu la această deschidere.
Mă bucur că Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în parteneriat cu Universitatea de Medicină «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca, va deveni un loc care va fi ușor schimbabil, dintr-un loc al vindecării, într-un loc al formării viitorilor profesioniști din Sănătate”, a declarat Rareș Pop, managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
În cadrul festivității a luat cuvântul Casiana Melisa Ciceu, care a obținut nota 9,48 la examenul de admitere în cadrul Facultății de Asistență medicală și Științe ale Sănătății. Ea a mărturisit că, deși a absolvit Colegiul de Arte Baia Mare, a fost atrasă de profesia de asistent medical.
„Sunt studentă în primul la an la asistență medicală generală. Parcursul meu este unul un pic mai atipic, deoarece eu am terminat Colegiul de Arte și arta și medicina nu au cea mai mare legătură, dar cu siguranță ambele își au propria frumusețe. Am ales această facultate deoarece pe parcursul clasei a XII-a am interacționat cu diverse cadre medicale din diverse motive și am început să dezvolt o curiozitate neașteptată pentru lumea medicală, astfel că m-am hotărât să încep această călătorie, care cred eu că nu o să mă formeze doar profesional, ci o să mă ajute și să mă dezvolt ca om. Cred că meseria de asistentă își are propriul farmec și pe lângă simțul responsabilității cred că este foarte importantă atât empatia, cât și răbdarea”, a declarat Casiana.































