Tabără dedicată cunoașterii și culturii pentru tinerii cu dizabilități

0
370

În perioada 10 – 12 octombrie 2025, persoanele cu nevoi speciale de la Asociația Esperando și de la Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Griviței au participat la o tabără dedicată cunoașterii și culturii. Aceștia au fost cazați la Hotel Salina din Ocna Șugatag, unde, pe parcursul celor 3 zile de tabără, alături de însoțitori, au avut parte de ateliere de dans, ateliere de creație și puțină relaxare în apa sărată.
„Atelierele de creație le-au oferit șansa să experimenteze tehnici inedite, precum Ebru, fiecare participant realizându-și câte un tricou personalizat. Dansul a fost nu doar o formă de exprimare artistică, ci și o ocazie de conectare, mișcare și bucurie autentică. Activitățile au fost adaptate nevoilor participanților pentru a stimula creativitatea, încrederea în sine și exprimarea personală. Au fost zile pline de veselie, socializare, mișcare și noi cunoștințe acumulate de către cei 20 de participanți”, precizează reprezentanții Asociației Esperando. Această activitate a avut loc în cadrul proiectului INCLUART, care are drept scop principal crearea unui cadru accesibil, empatic și creativ în care tinerii cu dizabilități să se poată exprima, dezvolta și afirma prin activități culturale relevante și adaptate nevoilor lor. Se dorește astfel reducerea izolării sociale, creșterea stimei de sine și recunoașterea publică a potențialului lor artistic. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.