R15 Rugby News a acordat în premieră Premiile R15, în cadrul unui eveniment unde comunitatea de rugby a decis câștigătorii. Gala a avut loc în București, în 13 noiembrie.
„La Premiile R15 nu este doar despre trofee, ci este despre recunoașterea sacrificiilor, a muncii și a pasiunii care definesc rugby-ul”, spune echipa R15 Rugby News.
Din partea CSM Știința Baia Mare, la gala care a recompensat performanțele anului 2025 au participat Ovidiu Cojocaru, Florian Roșu, Paul Popoaia, antrenorul Eugen Apjok și managerul echipei – Mihai Matei.
Campioana a cucerit mai multe trofee:
• Ovidiu Cojocaru – Cel mai bun taloner (666 voturi)
• Florian Roșu – Cel mai bun jucător linia a doua (nr. 4, 370 voturi)
• Paul Popoaia – Cea mai bună aripă (nr. 11, 401 voturi)
• Eugen Apjok – Cel mai bun antrenor (298 voturi)
• Călin Matei – Cel mai bun conducător de club (296 voturi)
• Mihai Matei – Cel mai bun team manager (271 voturi)
• CSM Știința Baia Mare – Cel mai bun club din România (370 voturi)
































