Urmare din nr. 10843 – Partea I
La începutul anului școlar 2025-2026, Ioana Hochia a renunțat la statutul de inspector școlar pentru învățământul primar și alternative educaționale și s-a întors la catedră. Pentru unii, decizia a fost surprinzătoare, căci cine nu visează la un statut mai înalt?
Ioana Hochia a decis că preferă să lucreze cu copiii, să-i călăuzească întocmai ca o mamă. În plus, plină de energie, de voioșie și de optimism, Ioana Hochia se implică în Atelierul de copt idei și în activitățile Asociației Mansio. Ioana Hochia este născută în Baia Mare, a copilărit în Firiza și spune că a avut parte de „o copilărie presărată cu joacă, imaginație și… multă școală. Școala mea de acasă, pentru că îmi plăcea să mă joc de-a învățătoarea cu o seriozitate care i-ar fi făcut invidioși pe adulți”. Este absolventă a Centrului Universitar Nord Baia Mare, având și un master în Drepturile omului. „Anii de navetă zilnică Firiza- Baia Mare au fost mai mult decât drumuri: au fost lecții de independență. Petreceam ore întregi în stațiile de autobuz și pe autobuz, ascultând oamenii. Oameni cu povești, cu griji, cu bucurii mărunte. Așa am descoperit că îmi place să ascult. De fapt, asta fac cel mai bine: ascult, sintetizez și acționez. O trăsătură moștenită de la mama, care a făcut mereu același lucru, cu o naturalețe simplă și frumoasă”, mărturisește Ioana Hochia. Și mai este ceva care o definește: muzica și în special Jazzul. „Așa sunt eu: un om care ascultă, creează, simte, învață și se reinventează — cu simplitate, parfum de flori și un playlist bun în fundal”, se autocaracterizează Ioana Hochia.
„Astăzi, copiii cresc într-un ritm alert…”
R: Cum vedeți evoluția generațiilor de copii? Care ar fi plusul actualei generații de elevi?
I.H.: Când mă uit la generațiile de copii care îmi trec prin clasă, văd o lume în continuă transformare. Copiii de astăzi nu mai sunt cei de acum 10 ani, și cu siguranță nu mai seamănă cu noi, cei care ne jucam afară până seara, care ne inventam jocurile și care învățam să ne plictisim — pentru că plictiseala făcea parte din copilărie. Astăzi, copiii cresc într-un ritm alert, conectați la tehnologie de la vârste foarte mici. Tableta, telefonul, platformele, animațiile… toate fac parte din universul lor. Și, ca învățătoare, văd clar atât provocările, cât și resursele acestei noi realități. Din punctul meu de vedere, cele trei provocări sunt: să îi ajutăm să își țină mintea pe loc măcar câteva minute, să jonglăm frumos între ecrane și lumea reală și să le creștem emoțiile mari în inimi echilibrate.
R: Pe ce puneți accent pentru ca procesul de predare să fie unul atractiv pentru elevi?
I.H.: Pun accent pe crearea unor experiențe de învățare vii, în care copiii să fie implicați, curioși și bucuroși să descopere. Îmi place să sintetizez informația cu ajutorul desenelor și al facilitării grafice, pentru că am observat cât de mult îi ajută pe elevi să înțeleagă mai ușor, să rețină mai repede și să se conecteze emoțional la ceea ce învață. Mă bazez pe joc, pe vizual, pe poveste și pe activități practice — elemente care transformă lecția într-o aventură în care fiecare copil își găsește locul, sensul și vocea.
R: Care este cea mai mare provocare în activitatea dumneavoastră?
I.H.: Cea mai mare provocare în activitatea mea este găsirea echilibrului între nevoile fiecărui copil și ritmul rapid al lumii de astăzi, astfel încât fiecare elev să se simtă văzut, înțeles și susținut, fără ca procesul de învățare să își piardă farmecul, profunzimea și autenticitatea.
R: Ce moment din carieră v-a rămas în suflet?
I.H.: Momentul din cariera mea care mi-a rămas cel mai adânc în suflet este perioada în care am fost învățătoare la școala din Blidari. Acolo timpul părea că stă în loc. Peisajul acela liniștit, copiii cu ochi luminoși, școala mică și plină de viață — toate au creat un spațiu în care m-am simțit cu adevărat acasă. A fost o etapă în care simplitatea, firescul și apropierea dintre oameni mi-au arătat cât de frumoasă poate fi educația atunci când se întâmplă într-un loc care respiră autenticitate.
„Multe provocări, modificări legislative…dar și profesori care s-au reinventat”
R: Cum a fost acest an din punct de vedere profesional?
I.H.: Anul acesta profesional a fost ca un roller-coaster educațional: multe provocări, modificări legislative care au venit ca niște valuri succesive și, desigur, protestele profesorilor care au arătat cât de mult își doresc oamenii din educație schimbare reală. Și totuși, în mijlocul acestui vârtej, eu am văzut și partea luminoasă: profesori care s-au reinventat, colegi care au devenit mai uniți, comunități care au crescut și au învățat să respire împreună. A fost un an în care am înțeles că educația nu stă pe loc niciodată — pulsează, se adaptează, se reformează și ne provoacă să devenim mai buni. Așa că, deși a fost intens, a fost și plin de lecții frumoase. Un an în care am învățat să navighez schimbarea cu mai multă flexibilitate, umor și încredere. Și, poate cel mai important, un an care mi-a reamintit că oamenii din educație au o forță nebănuită atunci când pun suflet și merg împreună.
R: Cum vedeți viitorul învățământului primar și al învățământului în general?
I.H.: Viitorul învățământului primar — și al învățământului în general — îl văd ca pe un spațiu în continuă mișcare, în care profesorii vor trebui să fie tot mai adaptabili, flexibili și deschiși la schimbare. Copiii se transformă rapid, societatea la fel, iar noi, adulții din școli, va trebui să ținem pasul cu ritmul lor fără să pierdem esența: bucuria de a învăța împreună. Cred că vom merge tot mai mult spre o educație care combină tehnologia cu joaca, rigoarea cu creativitatea, teoria cu experiențele reale. Profesorii vor deveni facilitatori, ghizi, antrenori de gândire și emoții. Iar școala va fi un loc în care fiecare copil își găsește drumul, în ritmul lui.
R: Dacă nu ați fi fost învățătoare, ce altă meserie ați fi ales?
Dacă nu aș fi fost învățătoare, cred că tot spre o meserie creativă m-aș fi îndreptat. Poate ilustrator, designer de povești vizuale sau chiar facilitator grafic — ceva care să îmi permită să desenez, să simplific lumea în imagini și să aduc puțină claritate și culoare acolo unde e nevoie. Dar, sincer, orice aș fi ales, tot spre oameni m-ar fi dus drumul. Îmi place prea mult să ascult, să observ, să încurajez și să creez legături. Așa că, într-un fel sau altul, aș fi ajuns tot în zona educației și a creativității. Meseria m-ar fi găsit ea pe mine. (va urma)
