• în organizarea Colegiului Național „Vasile Lucaciu” •
Anul 2026 a fost decretat, prin ordin prezidențial, Anul Constantin Brâncuși, pentru a celebra 150 de ani de la nașterea celui mai important sculptor al secolului 20. Pentru a releva importanța acestuia în context național și universal, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, alături de partenerii săi, își propune organizarea unei suite de manifestări dedicate celebrării artistului sculptor și sublinierii actualității operei și biografiei sale. Activitățile derulate vor fi parte integrantă a proiectului cultural-educațional internațional, „Români celebri”, ajuns la ediția a IV-a. Tema din acest an va fi „Aducerea acasă a lui Brâncuși”. Evenimentul se va desfășura în Baia Mare, în 17 februarie.
„Scopul proiectului este valorificarea zestrei cultural-istorice naționale și universale în vederea consolidării spiritului identitar, precum și a legăturilor dintre tinerii din țară și cei din străinătate. Exploatarea interdisciplinară a biografiilor personalităților autohtone este o inițiativă salutară, care facilitează amplificarea competențelor de receptare, argumentare, analiză textuală și situațională atât a profesorilor, cât și a elevilor, contribuie la dezvoltarea inteligenței artistice și emoționale a elevilor, dar și la amplificarea abilităților de comunicare într-o limbă internațională.
Instituțiile de cultură (școli, biblioteci, muzee), editurile, revistele au obligația morală de a prezenta, printr-o suită de manifestări publice, modelele culturale naționale de referință, pentru a cimenta conștiința etnică și apartenența la valorile perene ale poporului nostru. Totodată, vizăm încurajarea schimbului de idei între generații prin implicarea activă în demersul didactic de specialitate a unor formatori de opinie avizați (profesori universitari, istorici, critici literari, jurnaliști), precum și familiarizarea tinerilor cu metodele și tehnicile de cercetare științifică; urmărim deopotrivă antrenarea profesorilor în organizarea unor astfel de manifestări la nivel județean, național, internațional”, afirmă prof. dr. Daniela Sitar-Tău, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, inițiatoarea proiectului, directorul Editurii ACTAEON BOOKS.
Proiectul cultural-educațional dedicat omagierii lui Constantin Brâncuși include o conferință cu participare internațională, care se va desfășura în 17 februarie, de la ora 16, la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
Vor susține lucrări, în plen: prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, Director Editura ACTAEON BOOKS/Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Aducerea acasă a lui Brâncuși; Alexandru Buican, Brâncuși – o biografie legendară și Brancuși, O viață legendară, Memphis/ Tennessee, Statele Unite ale Americii; Claudia Motea, Director Artistic la Teatrul NOSTRUM/ Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Brâncuși, monamour; prof. dr. Monica D. Cândea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Brâncuși – O biografie legendară; dr. Ioan Hădărig, Direcția de Cultură Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud, Repere curatoriale ale expozițiilor Brâncuși în muzeele americane; dr. Ioan Marchiș președintele Fundației Culturale ARCHEUS, Un mod de a vedea – Brâncuși; Darie Ducan, Doctor în Literatură Comparată, Sorbonne Université, Brâncuși văzut de Ionesco. Două pietre tari și unda lor de șoc; dr. Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București, Dincolo de filosofie − Arnold Berleant în regândirea Spațiului Brâncuși; dr. Duruș Ligia, Constantin Brâncuși – expresii ale esenței; Ana Maria Stanca, Marea Britanie, Din piatră, spre cer: metafora în opera lui Brâncuși; Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord, Baia Mare; prof. dr. Maria-Alina Dorle, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare. Moderatori; dr. Dana Buzura-Gagniuc, manager al Revistei de Cultură „Nord Literar” și manager al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» – Robert Strebeli.
În cadrul aceluiași proiect se vor desfășura concursuri și ateliere pentru elevi: un concurs internațional de eseuri pornind de la afirmația lui C. Brâncuși:„Să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege, să muncești ca un rob”. Lucrările elevilor din țară, însoțite de fișa de înscriere, vor fi trimise pe adresa: monicandea79@gmail.com.. Lucrările elevilor din diaspora, însoțite de fișa de înscriere, vor fi trimise pe adresa luciaileanapop@gmail.com.
Se va mai derula un concurs internațional de traduceri: „Cugetările lui Brâncuși – dialog între limbi și culturi” unde vor participa elevi de gimnaziu și liceu din țară și diaspora.
Proiectul mai include un Concurs de creație artistică: „Forme esențiale” care se desfășoară pe secțiuni: desen, pictură, sculptură (materiale neconvenționale).Tematică: reinterpretarea unei lucrări brâncușiene. Desenele, indiferent de tehnica folosită, vor fi expediate sau aduse personal la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, str. Culturii nr. 2, cod poștal 430282, Maramureș, cu mențiunea pentru Concurs Internațional „Forme esențiale”. De asemenea, este programat un atelier interdisciplinar: „Brâncuși între artă, filozofie și matematică”. De Ziua Națională Constantin Brâncuși, școlile participante vor organiza ateliere tematice pe această temă și vor trimite ulterior dovezi sub formă de fotografii, prezentări PPT, eseuri, înregistrări video pe adresa alina.dorle@lucaciu.ro.
Organizatorii au mai pregătit o serată culturală „Bucurie cu sens” unde va avea loc o dublă lansare de carte: Brâncuși. O biografie legendară, Ediție Aniversară 150 și Brâncuși. A Legendary Life. Activitatea se va desfășura în 19 februarie 2026, de la ora 16, la sediul Băncii Comerciale Române Târgu-Jiu.


























