Mostre de curaj și de demnitate umană • Maramureșul a cunoscut scene de curaj, oameni și momente istorice înalte

De cele mai multe ori, curajul apare atunci când nu mai ai încotro, când nu mai ai loc de întors. Gesturi înălțătoare au făcut oameni, de-a lungul istoriei, în situații extreme. Dar nu numai! Vă prezentăm câteva momente deloc sau puțin cunoscute din istorie, unde oameni simpli, sau nu, au avut reacții de supereroi!

În lume

Pe loc, ne-am raporta la industriașul Oscar Schindler, așa-i? Cel care a salvat sute de vieți de evrei în timpul pogromului nazist. Dar mai sunt momente necunoscute, în egală măsură înălțătoare. Vă oferim în cele ce urmează câteva povestiri istorice, reale de altfel, despre Umanism și, de ce nu, despre Dez-Umanism. Începem cu o poveste amuzantă, dar despre „rezistență” tacită. În fața amenințării organizării unui festival neonazist în orășelul lor german, instanțele locale au decis interzicerea consumului de alcool tare, „ca să nu fie violențe”. A mai rămas problema berii, care a fost cumpărată TOATĂ de localnici, ca să zădărnicească festivalul. Au reușit! Înapoi în istorie. În Al Doilea Război Mondial, un lunetist american a rămas în urmă să arunce în aer un pod, în afara orașului Stuttgart. Robert Chen, asiatic. Dar treceau civili. A ținut podul timp de 19 ore, a salvat 340 de vieți, copii, bătrâni, femei ce fugeau de război. A revenit acasă, a muncit în fabrică, a murit în 2001 la 76 de ani, când familia i-a găsit într-o cutie de pantofi medalia de onoare și scrisori de mulțumire de la cei salvați. De cealaltă parte a istoriei, a datoriei, îl amintim pe mitraliorul german Heinrich Severloh, care din bunkerele de beton de pe plaja Omaha, de la debarcarea celebră din Normandia, a tras, conform interviului dat la History Channel, 15.000 de cartușe cu mitraliera MG42 și se spune c-ar fi ucis singur 2.000 de soldați ce debarcau… Nu singur, cică 60 de oameni îl deserveau, aduceau muniție, schimbau țevi încinse sau le stropeau cu ulei să nu explodeze. Dar nimic nu bate povestea maharajahului indian Jam Sahib Digvijay Singhi. În 1942, rușii au încărcat pe o navă 740 de copii polonezi, orfani, ai căror părinți au murit în lagăre de muncă sovietice. Vasul plutea în derivă, părăsit de navigatori. Au plecat dinspre Iran, duși de curenți, au ajuns în raza de atunci a Imperiului Britanic care… le-a refuzat asistența. Maharajahul din Navanagar i-a luat și i-a declarat copiii lui, le-a dat un corp din palat, grădină, profesori. Cămin, nu tabără de refugiați. Patru ani i-a ținut. Copiii aceia repatriați au ajuns doctori, profesori, bunici. Varșovia are acum Piața Bunului Împărat dedicată lui, sunt școli cu numele său, are monument. Regele care a înfruntat Imperiul Britanic și a spus: „Sunt copiii mei”.

În țară

Știți povestea Republicii autonome Valea Porcului, de la noi, din Vadu Izei? Clar o știți, în 1918, pe fondul haosului, sătenii s-au declarat independenți. Nu e caz unic! S-a mai petrecut, am avut și Republica de la Ploiești! Pe 8 august 1870, sub regele Carol I. Căpitanul Alexandru Candiano-Popescu, cu carismă, a vrut să declanșeze o revoltă la Ploiești și să răstoarne monarhia. Cu preoți, pompieri, mai câte un turmentat, a ocupat clădirile administrative… din Ploiești. Evident, au venit trupe. S-au predat pe loc, Republica a căzut. A urmat proces la Târgoviște unde avocații au pretins c-a fost o farsă nevinovată și, în lipsă de dovezi și spre disperarea regelui, au fost cu toții achitați. Ia ghiciți cine s-a inspirat din povestea de față, în scrierile sale. Evident, Caragiale! La cealaltă extremă, o scenă din Al Doilea Război Mondial. Armata română înainta alături de cea germană, în Rusia. În noiembrie 1942, infanteria și vânătorii de munte au luptat la Nalchik, în Caucaz, au avut cele mai mari reușite, sub comanda generalului Ioan Dumitrache. După treceri de râuri, apoi lupte de stradă, armata română a atins cel mai adânc punct din ofensiva din Caucaz. Armata română, cea acuzată că din cauza ei s-a rupt încercuirea Stalingradului, de la Cotul Donului, de cât de nepregătiți eram noi… Apropo de recenta Mică Unire, unde au huiduit copios patrioții. Și acolo a fost o mostră de eroism. Nu de la Cuza, el juca biliard când l-au anunțat c-ar fi bun de domnitor al celor două țări și a râs. A doamnei Ecaterina Conachi, de viță nobilă, ce era soția caimacamului Moldovei, Nicolae Vogoride, cel care conspira în numele Turciei, dar și al Rusiei și al Austriei pentru falsificarea alegerilor, ca Unirea să nu se mai facă. Femeia a înfruntat pericolul, a furat din seiful soțului 14 scrisori compromițătoare despre fraudarea alegerilor și… le-a dat presei! S-au publicat la Bruxelles, scandal instant, au intervenit apoi Napoleon al Franței, regina Victoria a Marii Britanii și Unirea a avut loc. Și apropo de „dreptatea poporului”, că tot facem aluzii la oameni manipulați. Tot pe atunci, a avut loc un fenomen „omis” de istorici, lovitura de Stat de la Iași, când Rusia împreună cu Biserica noastră ortodoxă au provocat, pe 3 aprilie 1866, o revoltă pentru ruperea Moldovei de Țara Românească. Orașul era ocupat de capete înfierbântate și de agenți, iar boierul Lascăr Catargiu a avut puterea de a ordona armatei să deschidă focul și să înăbușe revolta. Sute de morți și sute de răniți despre care nu se vorbește, pentru că… nu dă bine.

Cât despre Maramureș…

Ne-ar fi plăcut să vă spunem povestioare frumoase, de exemplu ale evreilor ascunși de săpânțeni și de alții în munți, la stâne, de soldații germani și maghiari care îi vânau să-i suie în trenurile morții. Din păcate, gesturile noastre nu au fost inocente, dezinteresate. Îl amintim însă pe magnatul aurului Alexiu Pocol. Dincolo de adevăruri cunoscute, de alura de boier, el e cel care a dat aurul pentru coroana Reginei României. De asemenea, înainte de a găsi legendara pepită de 75 de kilograme de aur, a muncit degeaba, în gol cu oamenii săi, pe care i-a rugat să plece, că nu mai are cu ce-i plăti. N-au plecat. Și au găsit pepita, plus zicea el, în perioada bună, scotea câte 30-40 de care de cuarț cu aur, pe an. Și am mai aminti victimele făcute de Închisoarea Sighet…ce oameni, ce destine! Henri Cihoski a fost general român, inginer genist și strateg, ce a luptat la Mărășești împotriva trupelor lui Mackensen. În noaptea de 5-6 mai 1950, în „noaptea generalilor”, a fost arestat, la 78 de ani, dus la închisoarea Sighet deși era erou Al Primului Război Mondial. Exterminat în câteva zile și aruncat în groapa comună. Generalul Leonard Mociulski, cel cu bust în fața Poliției de Frontieră de la Sighet, ce fusese cantonat deasupra Sighetului, avea teren de aplicații militare sus la Agriș, de unde și „cabana finlandeză” ce e în picioare, au urmat peste ani asaltul reușit asupra Crimeei, cucerirea Sevastopolului, luptele de la Nalcick. După întoarcerea armelor, a ajuns alături de sovietici până în munții Tatra. A fost aruncat în închisorile de la Jilava, Aiud și apoi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Înfometat, bătut, dar a supraviețuit. A murit în sărăcie. Constantin Titel Petrescu, avocat și lider al PSD de atunci (da, a existat!!), a refuzat fuziunea forțată cu PCR. De la Jilava a fost dus la Sighet unde a stat 7 ani, de unde a ieșit o ruină. Scriitorul Ion Caraion, antifascist și apoi anticomunist, integru până la momentul distrugerii fizice, când a început să-și toarne prietenii și colegii, însă în urma a 11 ani de chin la Aiud, apoi la mina Cavnic. Și tot de închisoarea Sighet se leagă acțiunea de decapitare a Bisericii greco-catolice din 28-29 octombrie 1948, când toți cei șase episcopi, printre care Iuliu Hossu și Tit Liviu Chinezu au fost arestați, interogați, apoi aruncați… unde? La Sighet, unde patru dintre episcopi au și murit. Altă noapte de groază din istoria modernă a României a fost cea de 5-6 mai 1950, Noaptea demnitarilor, când 80 de personalități au fost ridicate și duse urgent spre Închisoarea din Sighet. Ca să dispară din viața publică. Printre ei, Constantin IC Brătianu, de 84 de ani sau Gheorghe Brătianu, cercetător. Fostul prim-ministru Constantin Argetoianu. Alții și alții. Acțiunea a avut codul Dunărea, ea a decapitat orice urmă de opoziție posibilă la comunism, peste noapte, o epurare aproape perfectă. Evident, dispărută din istorie vreme de 45-50 de ani.
Da, eroismul poate fi o reacție la situații extreme, la vremuri grele. Numai că trebuie și tărie, caracter, ce fac diferența. O vedem în zilele noastre, când Rusia a intrat în al patrulea an de „operațiuni speciale” într-o țară de 28 ori mai mică! Rusia are o suprafață totală de aproximativ 17,1 milioane km2, în timp ce Ucraina are o suprafață de aproximativ 603.628 km2…