CS Minaur Baia Mare și-a asigurat serviciile conducătorului de joc suedez Hugo Anton Forsberg, care a semnat un contract valabil pe două sezoane, începând din vara acestui an.
Născut la 27 iunie 2000, în Stora Harrie (comitatul Skåne, Suedia), Forsberg măsoară 1,78 m și cântărește 82 kg. Și-a început cariera la Kävlinge HK Juniorclubb, continuând la H43 Lund și Lugi HF. A debutat cu gol în prima ligă suedeză în sezonul 2017/2018, pentru Lugi, dintr-o aruncare de la 7 metri, iar primul sezon complet la seniori l-a bifat în 2019/2020.
Din 2022 evoluează pentru Önnereds HK, formație pentru care a disputat peste 120 de meciuri oficiale. În urmă cu două sezoane a ajuns până în semifinalele campionatului suedez, iar în actuala ediție echipa ocupă locul 8 din 14, poziție de play-off.
Considerat unul dintre cei mai valoroși conducători de joc din prima ligă suedeză, Forsberg se remarcă prin viteză, pătrunderi și eficiență în duelurile unu la unu, atuuri pe care Minaur mizează în noul sezon competițional.
































