S-au încheiat cursurile de schi pentru elevii din Fărcașa

0
47

De curând a avut loc finalizarea celei de-a XVI-a ediții a cursurilor de schi de la comuna Fărcașa. În total, 15 elevi din clasele V–VIII s-au bucurat de momente de neuitat pe pârtia de la Cavnic, timp de două luni de zile.
”Am fost alături azi de elevii noștri, de părinți și de cadrele didactice, la încheierea cursurilor de schi desfășurate în acest an pe pârtia Icoana din Cavnic. Cursurile s-au desfășurat în perioada ianuarie-februarie 2026, sub îndrumarea profesionistă a doamnei instructor Eliza Pop, alături de profesorii de sport de la școala noastră, dna. Victorița Fluțar și dl. Ciprian Zoicaș, care s-au implicat activ în instruirea copiilor. La această ediție au participat 15 elevi din clasele V–VIII de la Școala Fărcașa, care au învățat tehnicile de bază ale schiului, regulile de siguranță și, mai ales, importanța disciplinei și a perseverenței”, a declarat Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa.
Unul dintre obiectivele administrației locale de aici este de a oferi șansa copiilor de a face cât mai multe activități sportive, pentru a se bucura de un stil de viață sănătos. Pe lângă mișcare, elevii în­vață să înoate, să schieze sau să se dea cu bicicleta.
”Prin acest program, am ajuns la 16 generații de copii din comuna Fărcașa care au învățat să schieze și care au continuat să practice acest sport benefic pentru minte și corp. Încă de la început, mi-am dorit ca, la finalul ciclului gimnazial, copiii noștri să știe să înoate, să schieze și să meargă pe bicicletă. Educația înseamnă, pe lângă performanță școlară, și formarea unui stil de viață sănătos, echilibrat și activ. Sportul înseamnă sănătate, disciplină și încredere în propriile forțe. Prin sport se formează caractere puternice și un viitor frumos pentru copiii noștri. Vom continua să susținem astfel de proiecte educative și sportive, pentru că fiecare copil din Fărcașa merită șanse reale de dezvoltare pe toate planurile”, a mai precizat Ioan Stegeran.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.