În perioada următoare, pe raza judetului Maramureș se vor desfășura acțiuni de curățare a terenurilor agricole de către deținătorii acestora: persoane fizice și juridice, precum și acțiuni de salubrizare coordonate de către autoritățile administrației publice locale, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș. În acest context, Garda de Mediu a notificat toate Autoritățile Administrației Publice din județ.
Asta pentru a avea în vedere următoarele: realizarea de acțiuni informative pentru persoanele fizice și juridice, deținătoare de terenuri agricole, asupra pericolului generat de incendierea vegetației agricole; efectuarea de acțiuni de patrulare și monitorizare, în vederea evitării producerii incendierilor de miriști, stuf, tufişuri și vegetaţie ierboasă, sau de deșeuri de orice fel. Conform ordonanței privind protecţia mediului, este interzisă arderea miriştilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, constituind contravenție ce se sancționează cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei pentru persoane fizice respectiv de la 50.000 la 100.000 lei pentru persoane juridice. De asemenea, potrivit prevederilor legii privind protecția mediului, ”arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice” constituie infracțiune! Constatarea contravențiilor și aplicarea de sancțiuni pentru aceste fapte cad în sarcina autorităților administrației publice locale și a împuterniciților acestora. Eliminarea deşeurilor prin incinerare este interzisă, constituind contravenție și sancționându-se cu amendă de la 30.000 la 45.000 lei pentru persoane fizice, repectiv 50.000 – 70.000 lei pentru persoane juridice.





























Să-i puneți pe ăia de pe Craica (din Baia Mare) să curețe tot gunoiul ce l-au aruncat de-a lungul a zeci de ani de-a-n p…ea pe pământ și în râu. Ăia nu plătesc nimic la stat, reprezintă pericol social datorită agresivității fizice sau verbale, băuturi, țigări și droguri ba chiar și arme pe strada Melodiei, nu plătesc nici o taxă sau impozit dar primesc lunar ajutor social cât un pensionar pe caz de boală gradul 2 accentuat. I-a lăsat acolo fostul primar, Cherecheș, ca să-și asigure din partea lor voturile pro pentru următorul mandat la primărie.