Numărul pacienților diagnosticați cu diabet zaharat crește de la un an la altul. În același timp însă și serviciile medicale pe acest segment au cunoscut o dezvoltare, în tratarea afecțiunii. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș are în evidență, în momentul de față, peste 26.000 de pacienți înscriși în Programul Național de Diabet Zaharat.
„Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice la nivel mondial, afectând aproximativ 1 din 10 adulți, ceea ce evidențiază importanța prevenției, diagnosticării precoce și accesului continuu la tratament. În anul 2018, în evidența programului erau 18.346 pacienți, iar în 2025 numărul a ajuns la 26.219, ceea ce înseamnă o creștere cu peste 7.800 de pacienți (43%) în opt ani. Această evoluție reflectă atât creșterea incidenței bolii, cât și capacitatea sistemului de sănătate de a identifica, monitoriza și trata un număr tot mai mare de persoane afectate”, au precizat reprezentanții CAS Maramureș.
De asemenea, trebuie menționat că tratamentele de care beneficiază bolnavii sunt tot mai scumpe, semn că pacienții au acces la terapii tot mai moderne.
„În paralel, investiția în tratament modern a crescut constant. Costul mediu per pacient tratat a evoluat de la 1.470,82 lei în 2018 la 2.987,21 lei în 2025, reflectând accesul extins la terapii moderne, consumabile și tehnologii de monitorizare. Pacienții din Maramureș beneficiază astăzi, prin programul național, de: sisteme moderne de monitorizare glicemică continuă; pompe de insulină, inclusiv sisteme fără tubulatură externă; pompe de insulină integrate cu senzori de monitorizare. Pentru pacienții care utilizează aceste tehnologii, costul anual al consumabilelor poate depăși 20.000 lei, fiind suportat integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate”, au mai explicat oficialii instituției.
Monitorizarea medicală a devenit tot mai riguroasă. Evaluarea periodică a controlului glicemic prin analiza hemoglobinei glicozilate (HbA1c) a ajuns la peste 2.500 de pacienți evaluați anual în 2025, ceea ce contribuie la prevenirea complicațiilor severe ale diabetului.
„Susținerea pacienților cu diabet este o prioritate a sistemului de asigurări de sănătate. Creșterea numărului de pacienți aflați în tratament demonstrează că sistemul identifică mai mulți pacienți și le asigură tratament modern. Investiția în tehnologii medicale avansate nu este doar o cheltuială, ci o investiție în calitatea vieții și în prevenirea complicațiilor grave, care a r genera costuri mult mai mari pe termen lung”, a declarat Adrian Mădăras, directorul general al CAS Maramureș.
Evaluarea riscului de diabet începe cu o programare la medicul de familie pentru o consultație preventivă. Dacă este cazul, atunci pacientul va primi un bilet de trimitere pentru analize medicale de laborator și în funcție de rezultate urmează o consultație la medicul specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. În același timp, fiecare dintre noi putem să prevenim această afecțiune, printr-un stil de viață sănătos. Astfel, trebuie să avem o alimentație echilibrată, să facem minim 30 de minute de mișcare pe zi, să ne menținem o greutate corporală normală și să evităm fumatul și consumul de alcool în exces. De asemenea, controlul regulat al glicemiei și evaluarea periodică prin testarea HbA1c sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe ale diabetului, precum afectarea renală, neuropatia sau bolile cardiovasculare.































