Consilierul județean, George Moldovan, a fost numit de Consiliul de Administrație al Societății Drumuri și Poduri Maramureș în funcția de director interimar. În acest context, postul său de consilier județean a fost declarat vacant. Oficialii Consiliului Județean Maramureș i-au transmis noului director de la Drumuri și Poduri că e nevoie de reformă în interiorul societății.
„Avem nevoie de multă reorganizare și reformă în interiorul societății, să funcționeze pe baze private și să avem un conducător care să mențină o legătură foarte bună cu primarii. Lângă banii pe care îi dă Consiliul Județean, să identificăm împreună cu noua conducere alte unități administrativ-teritoriale care pot oferi direct societății contracte pentru întreținere pentru a crește cifra de afaceri, nivelul de 80%. Creștem cira de afaceri pentru a putea asigura salariile angajaților. Are un mandat greu pentru că anul trecut am dat una dintre cele mai mici cifre de afaceri, am acordat doar 25 milioane lei, extrem de puțin pentru nevoile lor și de intervenții pe drumurile județene, dar mai ales pentru a-și putea îndeplini indicatorii. Suntem cu salarii necompetitive pe care le dăm salariaților”, a explicat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Consilierul județean, Ioan Muntean, i-a transmis și el o recomandare nolui director interimar: „În momentul în care se ocupă de drumuri și face acele plombe să nu pună doar bitum și nisip. Am văzut că la Budești și Călinești a început vechea procedură”.































Zetea e o enigma. Sau vorbește prostii ?