Cursă contra cronometru în Munții Maramureșului

0
22

Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș a intervenit în regim de urgență în Munții Maramureșului pentru localizarea, acordarea primului ajutor și extragerea a doi cetățeni ucraineni: unul de 25 de ani (insulino-dependent și care se află într-o stare de sănătate precară, fiind în prezent în imposibilitate de a se deplasa prin forțe proprii) și unul de 55 de ani, aflați în dificultate majoră.
Alerta a fost primită după ce un al treilea cetățean ucrainean, reținut de Poliția de Frontieră după trecerea graniței, a indicat locația celor doi ucraineni rămași în munte. Cu toate că celor doi li s-a indicat să rămână la coordonatele GPS transmise, persoanele nu au fost găsite la locație. ”Poliția de Frontieră a urcat împreună cu primul ucrainean, cel care a dat alarma, spre locul în care acesta i-ar fi lăsat pe cei doi. La baza muntelui s-au întâlnit cu ucraineanul de 55 ani care a ridicat din umeri și a spus că nu a ținut cont de recomandările Salvamont să rămână la coordonate și au trecut pe versantul alăturat el coborând să dea încă o dată alarma din cauza stării extrem de precare a tânărului de 25 ani”, a declarat Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș. ”«Nu cred că e mort…. dar nu e bine deloc» au fost spusele lui. L-a lăsat în munte sperând să găsească ajutor rapid”, a mai precizat acesta. În cele din urmă, patrula Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte a reușit să îl găsească pe ucraineanul de 25 ani. El a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.